Motoarele diesel şi pe benzină nu mai au viitor! Mercedes pune capăt dezvoltării de motoare termice

Publicat: 26 09. 2019, 11:55

„Concernul auto abandonează investiţiile în motoarele pe benzină şi motorină şi se concentrează pe dezvoltarea automobilelor electrice“, a declarat Markus Schaefer, şeful departamentului de dezvoltare al gigantului german Daimler, pentru publicaţia germană Auto Motor und Sport.

Având în vedere dorinţa Germaniei şi a Uniunii Europene de a reduce emisiile de bioxid de carbon, concernul Daimler se va concentra pe dezvoltarea sistemelor de propulsie alternative şi în mod special pe cele electrice, inclusiv cercetarea noilor tipuri de baterii. Generaţia actuală de motoare cu combustie internă va rămâne însă în producţie pentru o perioadă nespecificată.

Mercedes-Benz a reînnoit recent întreaga sa gamă de motorizări, introducând noi unităţi cu patru cilindri şi cu şase cilindri în linie. Acestea ar putea fi, astfel, ultimele motoare termice dezvoltate de gigantul german al industriei auto. Potrivit lui Schaefer, compania nu mai are deocamdată planuri în acest sector, dar nu exclude o revenire asupra acestei decizii în viitor, în funcţie de condiţiile pieţei auto.

Daimler este ultima dintr-un şir de companii care au anunţat că se concentrează pe automobilele electrice, scrie Auto Motor und Sport, amintind de VW şi Volvo. VW a anunţat că în 2026 va lansa ultima platformă bazată pe motoare cu combustie internă, pentru ca din 2040 să iasă de pe linia de fabricaţie ultima maşină cu propulsată de un motor termic. 

Mai puţin radicali, cei de la Volvo au anunţat deja din 2017 că nu mai dezvoltă motoare diesel, dar gama curentă de motorizări va mai fi produsă până în 2023.