Primarul Nicușor Dan a decis ștergerea înscrisului “Primăria Capitalei” de pe autobuzele care circulă în București. Care este motivul?
Toate mijloacele de transport în comun din Capitală, care aparțin Societății de Transport București, au primit autocolante cu înscrisul “Primăria Capitalei”. Noul primar Nicușor Dan consideră că prezența acestora este nepotrivită și a cerut dezlipirea autocolantelor.
“Vehiculele destinate transportului public local vor fi decolantate, iar spațiul respectiv va fi vândut pentru reclame comerciale. Este vorba despre vehiculele STB pe care scrie acum ‘Primăria Capitalei’. Știm cu toții că sunt ale primăriei, nu e nevoie ca acest lucru să fie scris peste tot”, a scris edilul într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Nicușor Dan respinge ideea fostului primar al Capitalei, Gabriela Firea de a arăta apartenența mijloacelor de transport în comun. “N-am înțeles niciodată de ce s-a decis așa ceva, dar foarte probabil are legătură cu cultul personalității fostului primar. În loc să facem reclamă inutilă Primăriei Capitalei pentru un serviciu public pe care oricum îl furnizează, vom căuta să colectăm fonduri suplimentare de la agenții economici privați care își doresc reclamă în spațiul public.”
Gabriela Firea reacționează la acțiunea lui Nicușor Dan: “Nu e în stare să construiască și atunci dărâmă tot […] Pe noul primar îl deranjează că pe autobuze scrie că sunt achiziționate în 2018. Adică în mandatul
Operațiunea de decolantare a început deja.
Societatea de Transport București STB SA este principalul operator de transport public de persoane din Municipiul București și Județul Ilfov. STB beneficiază de una dintre cele mai extinse rețele de transport din Europa, cu o lungime a traseelor de 1651 de kilometri de cale dublă.
Rețeaua de transport acoperă o suprafață de 633 km2. 228 km2 dintre aceștia se află în zona urbană. Parcul STB SA dispune de aproximativ 2000 de mijloace de transport (autobuze, troleibuze și tramvaie). Acestea efectuează anual peste 700 de milioane de călătorii la nivel urban și regional, dar și curse expres.