Motivul pentru care Spania vrea taxarea tuturor drumurilor publice din țară
Spania vrea taxarea tuturor drumurilor publice din țară, măsura urmând să pornească de la autostrăzi, în următorii trei ani, pentru a fi ulterior extinsă și la alte artere de circulație.
Guvernul spaniol vrea să introducă până în 2024 o taxă individuală pentru șoferii care circulă pe autostrăzi, dar și pe alte drumuri naționale și regionale. Ideea face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență pe care Madridul îl propune Bruxelles-ului și vine după ce în ultimii ani guvernul luase chiar măsuri contrare, de ridicare a taxării pentru unele autostrăzi ce ajunseseră la sfârșitul perioadelor de concesionar.
O astfel de măsură reprezintă o schimbare radicală pentru spanioli, care până recent au mers exact în direcția opusă. Mai exact, în ultimii ani, guvernul luase măsura renunțării la taxe pe unele autostrăzi ce ajunseseră la sfârșitul perioadelor de concesionare. Motivul adoptării unei măsuri atât de nepopulare cum este taxarea tuturor drumurilor publice are legătură cu Planul de Redresare și Reziliență propus de guvernul de la Madrid Uniunii Europene.
Spania vrea taxarea tuturor drumurilor publice. Măsura este asumată prin PNRR
Potrivit PNRR-ului spaniol, o astfel de măsură ar veni în întâmpinarea unui principiu al Comisiei Europene: poluatorul plătește. Taxarea s-ar putea aplica mai întâi pentru cei 12.000 de kilometri de autostrăzi pe care îi are Spania, dar ulterior ar putea fi extinsă și la cei 14.000 de kilometri de drumuri naționale cu o singură bandă, ceea ce ar fi o premieră în Europa, potrivit El Pais.
Guvernul spaniol nu s-a decis încă în ce fel se va face taxarea șoferilor. Opțiunile sunt o taxă de drum anuală, versus plata per kilometru? Prima variantă ar permite șoferilor să plătească o dată pe an și să folosească drumurile ori de câte ori doresc, pe când alternativa ar permite plata strict în funcție de necesități. Acesta al doilea scenariu pare să aibă șanse de succes mai mari. Deși încă nu este nimic bătut în cuie, se vehiculează că taxa ar fi între 3 și 14 eurocenți pe kilometru.
Planul nu va fi aplicat însă imediat, din cauza crizei economice cauzate de pandemie, de aceea se propune un interval de trei ani. Conștient că o astfel de măsură va fi profund nepopulară, guvernul spaniol pregătește și o campanie de comunicare.
Chiar dacă nu plătesc taxe pe autostrăzi, șoferii români plătesc o taxă de drum generală (rovinietă) pentru a putea circula pe autostrăzi și drumuri naționale. În plus, există o taxă de drum inclusă în prețul combustibililor. Este interesant că, spre deosebire de români, care merg la Bruxelles cu un PNRR prin care să obțină bani europeni, spaniolii folosesc același document pentru a-și asuma obținerea banilor de la propriii cetățeni.