Motivul pentru care hoții fură mașini vechi, aparent fără valoare
Hoții profesioniști nu își riscă pielea decât atunci când prada este suficient de valoroasă ca să compenseze riscurile. Este principalul motiv pentru care hoții de mașini preferă modelele de lux, cu o valoare mare. Dar nu întotdeauna se întâmplă acest lucru. Iată care este motivul pentru care hoții fură și mașini vechi, aparent fără valoare.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni (județul Iași) au descoperit la controlul de frontieră și reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Mercedes Benz, care figura ca fiind bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autoritățile din Germania. Polițiștii au fost întrucâtva descumpăniți, fiind vorba de un model vechi din generația W210, fabricat între 1995 și 2003.
„În data de 13 iunie a.c., în jurul orei 11.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetăţean ieşean, în vârstă de 41 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz E320, cu numere de înmatriculare specifice Germaniei, an de fabricaţie 2000. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta figurează ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Germania”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
Motivul pentru care hoții fură mașini vechi: Nu e vorba de valoarea sentimentală
Valoarea mașinii a fost estimată la 10.000 de lei, ceva mai mult de 2.000 de euro, o sumă care nu ar trebui să justifice efortul hoților de a fura o astfel de mașină. Cu toate acestea, acest Mercedes nu este singura mașină veche furată de hoții de mașini. Anul trecut, polițiștii de frontieră au remarcat o scădere a valorii mașinilor furate pe care hoții de mașini încearcă să le aducă în țară. Totuși, de ce au ajuns hoții atât de jos?
De cele mai multe ori, mașinile care par fără valoare au o valoare foarte mare. Pe lângă faptul că mașinile mai vechi sunt, de regulă, mult mai ușor de furat, acestea pot fi folosite pentru comiterea de infracțiuni. Multe mașini vechi, dar aflate într-o stare bună de funcționare, sunt folosite de traficanții de frontieră pentru activități de contrabandă. Aceste mașini pot fi abandonate fără regrete atunci când traficanții sunt urmăriți de polițiști.