Motivul incredibil pentru care autostrada A10 Sebeș Turda nu va putea fi finalizată la timp
Avem un nou termen pentru finalizarea tronsonului 2 al autostrăzii Sebeș Turda (A10), după ce acesta a fost amânat de mai multe ori. Iată care este motivul incredibil pentru care autostrada A10 Sebeș Turda nu va putea fi finalizată la timp.
În România se visează mult, iar în cazul proiectelor de infrastructură, acestea sunt sublime pe hârtie, dar lipsesc cu desăvârșire pe teren. Ne-am obișnuit atât de mult ca autostrăzile promise să refuze să devină realitate, încât ridicăm nepăsători din umeri atunci când auzim că un proiect de autostradă are întârzieri și nu va putea fi finalizat la termenul asumat de constructor. Până la urmă, ce proiect de autostradă a fost finalizat la termenul prevăzut?
În unele cazuri, însă, te umflă râsul când afli motivele întârzierilor. Furnici, descoperiri arheologice, tuneluri de urși, sunt dintre cele mai sofisticate. Apuse sunt vremurile în care antreprenorii dădeau țepe, tocau banii și spuneau senin că mai trebuie, așa cum a făcut vreme îndelungată Bechtel, spre exemplu. Acum întârzierile sunt mai subtile, motivele au evoluat, dar rezultatul este același – rar avem un proiect de infrastructură care să fie terminat în termen.
Un exemplu bun este tronsonul 2 al autostrăzii Sebeș – Turda, unde constructorul grec Aktor are câteva motive bune pentru întârzierile lucrărilor. Printre acestea, procedura de faliment sau schimbarea proprietarilor companiei. Contactul pe segmentul dintre Alba Iulia și Aiud (circa 25 de kilometri) a fost semnat în 2014 cu termen de finalizare octombrie 2018. Apoi, termenul a fost împins de mai multe ori, la finalul lui 2020, mai 2021 și acum, cel mai recent, decembrie 2021.
Autostrada A10 Sebeș Turda nu va putea fi finalizată la timp. Care este motivul
Cele mai noi imagini din dronă publicate sâmbătă pe canalul de Youtube Radu Ignat arată că, în continuare, pe cel mai lung tronson de autostradă în execuţie din România mai sunt zone unde se lucrează la terasamente şi pasaje, dar şi segmente pe care nu s-a turnat nici măcar primul strat de asfalt din cele trei necesare. Stadiul fizic al proiectului este 85%, iar cel financiar 75%.
Aktor are acum o problemă nouă, astfel că termenul din decembrie ar putea fi în continuare prea optimist. Mai exact, potrivit Economedia, constructorul grec nu poate produce suficient asfalt pentru a acoperi nevoile șantierului. Practic, cele trei stații de asfalt lucrează cu sincope şi nu pot asigura 3.000 de tone de asfalt pe zi, necesare pentru a asigura deschiderea șoselei de mare viteză. O altă problemă pe acest șantier este alunecarea de teren de la Oiejdea unde constructorul trebuie să execute soluția tehnică de consolidare.
Tronsonul 2 al autostrăzii A10 Sebeș Turda este singurul care lipsește pentru a permite șoferilor să circule exclusiv pe autostradă între Sibiu și Cluj. Acest obiectiv îndrăzneț ar fi trebuit să fie posibil în cursul acestui an.