Moş Crăciun, acum să vedem dacă exişti

Publicat: 11 10. 2017, 16:30

Noi ăştia mai copii ne dorim maşini tari. Ne dăm cu ele pe covor, apoi ne luăm carnetul şi facem deranj în mintea noastră cu visuri de sute de cai. Vrem putere, vrem supraadrenalină, vrem bani ca să ne luăm putere şi să o ardem pe asfalt. E o joacă, iar cine nu o înţelege, să intre în gaşca fetelor care nu înţeleg de ce aleargă 22 de oameni după o minge când ar putea să-şi ia fiecare una. Nici noi nu înţelegem de ce aveţi o mie de oje când aţi putea să vă tăiaţi unghiile până când nu ajung ca ale lui Freddy  Krueger (pentru cine nu-l ştie pe Freddy, să se uite la “Coşmarul de pe Elm Street”).

Dacă ne-am permite sau dacă nu maşini tari, continuarea lor e când ajungem acasă, în faţa unui LCD cât mai mare, de 2 metri dacă se poate. Undeva în preajma lui trebuie să existe minimum un controller de Playstation sau Xbox. Dar scoatem în acest articol Xbox-ul din calcul pentru că tocmai ce Playstation i s-a urcat în cap o dată pentru totdeauna. Joaca poate să înceapă. A, am uitat, ideal ar fi să ai volan, cu tot cu scaun, dar merge şi controller.

Pentru ultimul joc Gran Tursimo, Nissan şi JLB Design au făcut-o multprea lată. Au proiectat un GT-R controlabil prin controller-ul unui Playstation. Da, da, exact! Poţi să controlezi de pe canapea (vorba vine) un GT-R dopat cu motor V6, de 3.8 litri şi … 540 de cai putere. Prinde suta la oră în 2.8 secunde. Îţi ia mai mult să deschizi consola decât să prinzi prima sută de kilometru cu maşina asta. Cu X-ul apăsat până la capăt, maşina prinde 320 km/h.

Firma englezească JLB design a pus patru roboţi pe maşină care controlează acceleraţia, direcţia, transmisia şi frânele.

Dacă maşina pierde controlul, atunci se activează nişte softuri care comandă automat frânarea şi chiar oprirea motorului.

Prima cursă a făcut-o Jann Mardenborough, câştigător Nissan GT Academy – competiţia virtuală care te trimitea pe circuit la volanul unui Nissan.

Deci, luaţi un pix şi foaie şi hai să-i scriem lui Moş Crăciun. Cine-i scrie primul, primeşte!

Autor Alexandru Banu