Un șofer rupe barierele de la trecerea la nivel cu calea ferată. Nu se observă intenția de frânare – VIDEO
Polițiștii au identificat autoturismul, care la data de 3 august, în jurul orelor 19:38, a forțat trecerea printre barierele de semnalizare a trecerii la nivel cu calea ferată, distrugându-le.
În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
În urma verificărilor s-a stabilit faptul că autoturismul care a forțat trecerea printre barierele de semnalizare a trecerii la nivel cu calea ferată, a fost implicat ulterior, într-un eveniment rutier.
Astfel, la aceeași data, în jurul orele 21:00 polițiștii din Pantelimon au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier.
Aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,03 mg alcool pur în aerul expirat
Din primele cercetări a rezultat ca, în jurul orelor 20:50, conducătorul unui autovehicul, în timp ce se deplasa pe DN3, dinspre Brănești către București, când a ajuns la km. 15+400, a intrat în coliziune cu parapetele de pe partea stângă a sensului de mers, după care s-a răsturnat în afara carosabilului.
Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,03 mg alcool pur în aerul expirat.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pasagerului, care a fost transportat la un spital din București, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii din Pantelimon continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
VIDEO