Modelul Maserati Quattroporte aniversează 60 de ani de la apariție
Sedanul de lux al producătorului italian a împlinit 60 de ani. Maserati sărbătorește 6 decenii de când limuzina sa de lux a fost lansată pe piață.
La 30 octombrie 1963, Salonul Auto de la Torino – pe atunci unul dintre cele mai mari evenimente automobilistice din lume – și-a deschis porțile pentru cea de-a 45-a ediție. Maserati Quattroporte și-a făcut debutul oficial cu ocazia acestui eveniment. Astăzi, berlina de lux care a fost și este apreciată de împătimiți ai lumii auto de pretutindeni împlinește șaizeci de ani.
La fel ca multe alte mașini emblematice care au constituit un simbol al vremurilor lor, Quattroporte a fost apreciat de public și a inspirat generațiile următoare. Cu o istorie de peste un secol și peste 75.000 de exemplare Quattroporte produse, sedanul de lux a păstrat rețeta până în prezent.
Maserati sărbătorește 60 de ani de la lansarea modelului Quattroporte
Prima generație a modelului Quattroporte a avut un motor cu 8 cilindri, derivat din cel de curse, acompaniat de un design stilat și de un interior confortabil, o rețetă clasică pentru un sedan de lux. Această primă generație putea atinge o viteză maximă de 230 km/h.
„Quattroporte este istoria Maserati. O mașină care ne spune povestea și care ne-a reprezentat cu prestigiu în lumea berlinelor, timp de peste o jumătate de secol. Din 1963, a scris cronica evoluției unuia dintre cele mai iubite și apreciate modele Maserati, inaugurând un segment care până atunci era un teritoriu necunoscut. O mașină care a reușit să se reinventeze de fiecare dată fără a-și pierde vreodată identitatea, să se adapteze la trecerea timpului, la schimbările din societate, la progresele tehnologice și industriale, și la tendințe, a devenit alegerea celei mai selecte clientele, precum și a lumii divertismentului și a establishment-ului internațional. Este un motiv de mândrie pentru noi și o recunoaștere a caracterului specific italian pe care Maserati a urmărit întotdeauna să îl exporte în întreaga lume prin creațiile sale. Acum, ca și înainte, Quattroporte rămâne modelul nostru emblematic, sinonim cu un lux unic. Este apreciat pentru rafinamentul său, atenția la detalii, performanțele superioare, calitatea, și spațiul cuprinzător – toate acestea, combinate cu amprenta stilistică atemporală – au făcut ca modelul Quattroporte să devină etern”, a declarat Davide Grasso, CEO Maserati.