Modelul ARO care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, scos la vânzare de ANAF – GALERIE FOTO
ANAF scoate la licitaţie, pe 31 ianuarie 2019, un automobile de tern ARO 304, care a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, confiscat de la omul de afaceri Ovidiu Tender.
Preţul de pornire al licitaţiei este de 137.000 de lei.
Automobilul a fost fabricat în 1977, este gri, are 2500 de cmc şi a circulat 72.453 de km.
ARO 304 a fost un model special al constructorului din Câmpulung-Muscel, bazat pe ARO 244, creat pentru Nicolae Ceauşescu.
Caroseria era prelungită decât în cazul modelului de la care s-a pornit. Diferenţa era şi în ceea ce priveşte motorizarea, ARO 304 fiind echipat cu un motor pe benzină de 2500cmc.
Printre dotările sale se aflau trapa electrică şi tapiţeria din piele.
ARO (Automobil Românesc) a fost un producător de vehicule off-road din Câmpulung-Muscel, România. Şi-a început producţia în 1957 şi a produs 360.000 de vehicule, dintre care două treimi au fost exportate în 110 ţări (înainte de 1989 90% din producţie a fost exportată).
În septembrie 2003, Statul român a vândut, pentru preţul de 180.000 USD, 68,7% din ARO companiei americane „Cross Lander”, deţinută de John Perez. În contractul de privatizare erau prevăzute investiţii de 2 milioane de dolari în ARO, dar nici o investiţie nu a avut loc iar echipamentul ARO a fost vândut.