Modelele Renault ar putea arăta complet diferit în viitorul apropiat. Francezii l-au cooptat în echipă pe fostul designer de la SEAT, Alejandro Mesonero-Romanos.
Designerul spaniol în vârstă de 52 de ani se va alătura echipei de design a companiei Renault, fiind subaltern direct al celui care coordonează, la această oră, divizia, Laurens van den Acker, scriu cei de la Automotive News Europe.
Nouă ani a petrecut Alejandro Mesonero-Romanos în echipa SEAT, punând umărul la relansarea brand-ului. La Renault, acesta va lucra din nou cu Luca de Meo, italianul care a fost director de marketing al Grupului Volkswagen, din care face parte și brand-ul SEAT. De Meo, în vârstă de 53 de ani, a parasite SEAT în luna ianuarie a acestui an și, de la 1 iulie, a preluat funcția de CEO al Grupului Renault.
Renault Group nu a comentat mutarea, dar un purtător de cuvânt de la SEAT a confirmat plecarea lui Mesonero-Romanos. Și presa din Spania vorbește despre despărțirea sa de brand-ul spaniol.
Postul rămas vacant va fi ocupat temporar de Werner Tietz, șeful departamentului de Cercetare și Dezvoltare din cadrul companiei iberice.
Pentru Alejandro Mesonero-Romanos este, de fapt, o reîntoarcere la compania pentru care a lucrat în perioada 2007-2009. Acesta a fost în echipa care a desenat versiunea coupe a modelului Renault Laguna. A fost transferat apoi în Coreea de Sud ca director de design al Renault Samsung Motors.
Înainte de experiența Renault, spaniolul a fost tot la SEAT. Acesta a făcut parte din echipa care a realizat conceptul SEAT Bolero.
Mesonero-Romanos este cel care a construit la imaginea SUV-urilor Ateca, Arona și Tarraco, dar și la modul în care arată cea de-a cincea generație a modelului Ibiza și ultimele două generații ale lui Leon. Modelele Cupra Formentor și Tavascan sunt tot creația lui.