Mircea Bravo face portretul șoferului bombardier. VIDEO
Mircea Bravo face portretul șoferului bombardier. Ia cu mașina sa, un BMW Seria 4 Cabrio, un amic care are toate caracteristicile unui conducător auto care este pericol public.
Amicul bombardier face socoteala: “Mergem cu 100 km/h și facem 1000 de kilometri în 10 ore!”. Are el experiență: un drum de la Budapesta în doar 3 ore. Are la activ și patru suspendări de permis, și șase accidente. “Ceilalți au fost de vină. Au intrat în mine, au oprit când am ieșit în fața lor!”, e concluzia lui.
Prietenul nu-și pune centura de siguranță. Are o “maimuță” ca să păcălească sistemul mașinii. Logica lui spune că dacă nu se mai aude semnalul sonor de avertizare înseamnă că pericolul a trecut și nici amendă nu primește pentru că nu poartă centura. O rugăciune scurtă, o cruce mare și e gata de drum.
Pe drum, de pe locul din dreapta, vrea să apese claxonul și să tragă de volan. La un moment dat, se ridică să o vadă mai bine pe fata frumoasă pe lângă care tocmai au trecut și pe care Mircea, de la volan, nici n-a observat-o.
În intersecție, pe “Cedează”, bombardierul Radu insistă: “Bagă-te odată! Dacă aștepți să te lase ei, nu mai intrăm niciodată.” Radu are și propriile sale reguli: “Prioritate are cel care nu pune frână!”.
Bombardierul are chef de petrecere pe locul din dreapta și dă muzica tare fără să-i ceară voie șoferului. GALERIE FOTO
Șofer bombardier la volan de BMW
Odată trecut la volan, pentru ca Mircea să aibă timp de odihnă, Radu are aceeași tactică în ceea ce privește centura de siguranță.
“Ține-te bine că decolăm!”, îi spune pasagerului său.
Și chiar e cât pe ce să-și pună planul în aplicare. Șoferul bombardier este la un pas să rateze un viraj. “Mulțumesc, m-am trezit, ești mai tare decât o cafea”, îl apostrofează Mircea Bravo pe amicul bombardier.
VIDEO: