Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la spital după a a fost implicat într-un accident rutier
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost implicat în această dimineaţă într-un accident rutier în Bucureşti, informează Mediafax.
Demnitarul a fost transportat la Spitalul Floreasca pentru investigaţii, însă starea sa nu este gravă.
Maşina în care se afla Cuc a fost acroşată de alt autovehicul.
Reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei au precizat că, în jurul orei 10.00, a avut loc un accident rutier pe Strada Alexandru Ioan Cuza/Str. Iacob Negruzzi, în care au fost implicate două autoturisme în mişcare şi patru staţionate, informează Mediafax.
În urma evenimentului rutier, a rezultat o victimă, bărbat în vârstă de 36 de ani, pasager într-unul dintre autoturisme. Conducătorii auto au fost testaţi, rezultatul fiind 0.