Ministerul Transporturilor: Rovinieta s-ar putea scumpi cu aproape 40%
Șoferii primesc noi vești proaste din partea autorităților, Ministerul Transporturilor anunțându-și intenția de a crește valoarea rovinietei. Potrivit Digi24, prima scumpire urmează să fie aplicată peste trei ani.
Nu este însă deloc o scumpire ușoară, ci una de aproape 40%, care va avea un impact semnificativ asupra șoferilor. Apoi, o nouă majorare a prețului ar urma să fie aplicată în 2035, în valoare de 66%.
La ora actuală, autoritățile își doresc modificarea rovinietei separat pentru autovehicule și pentru vehiculele de marfă. Astfel autoturismele ar urma să plătească așa cum o fac și până la momentul de față. Mai exact, rovinietele pe anumite intervale de timp (o săptămână, o lună, un an) vor exista în continuare. Ce este schimbat însă este că rovinieta va fi diferențiată în funcție de norma de poluare a mașinii.
Mașinile poluante vor plăti mai mult
Mașinile care vor beneficia de cele mai mici tarife vor fi cele cu o normă de poluare Euro 6. Asta nu înseamnă însă că tarifele pe care le vor plăti cei cu aceste mașini vor rămâne aceleași, majorarea de peste trei ani pe care o menționam în rândurile anterioare rămânând valabilă.
Astfel, potrivit propunerii venite dinspre Ministerul Transporturilor, rovinieta valabilă pe un an pentru mașinile Euro 6 ar urma să crească în 2026 de la 28 de euro la aproape 39 de euro. Sigur, fiind vorba despre un an poate că nu pare o sumă atât de mare, însă vorbim despre o majorare a tarifului cu aproape 40 de procente. În 2035, rovinieta ar putea ajunge să coste 46.5 euro, cu 66% mai mult decât în prezent. În schimb, mașinile cu o normă de poluare mai mică, vor avea creșteri suplimentare pentru rovinietă, între 30% și 10%.
Lucrurile se vor schimba destul de mult în cazul vehiculelor de marfă, acestea urmând să plătească rovinieta atât în funcție de norma de poluare, cât și în funcție de cât circulă pe rețeaua de drumuri și autostrăzi a României.