Carlos Ghosn nu ar trebui să rămână la conducerea Renault după arestarea sa în Japonia, în urma acuzaţiilor de conduită necorespunzătoare, a declarat ministerul francez de Finanţe Bruno Le Maire, scrie Ziarul Financiar.
Le Maire a apreciat că Ghosn nu mai este în măsură să conducă producătorul auto în care statul francez deţine 15% din acţiuni.
Boardul Renault se va întâni pentru a discuta înlocuirea lui Ghosn din funcţia de CEO.
Parteneriatul dintre Renault şi Nissan este atât în interesul Franţei cât şi al Japoniei, dar şi al celor două companii, a adăugat Le Maire.
Procurorii japonezi au aunţat că Ghosn şi-a subevaluat veniturile obţinute din administrarea Nissan cu 44 de milioane de dolari, în ultimii cinci ani. Radioul naţional japonez a raportat că firma a cheltuit milioane pentru a cumpăra locuinţe de lux pentru Ghosn.
Ghosn este apreciat pentru faptul a redresat Nissan, aflat la un moment dat în pragul falimentului.
Ghosn, născut în Brazilia, din părinţi libanezi şi francezi, şi-a început cariera la Michelin în Franţa, trecând la Renault. S-a alăturat companiei Nissan în 1999, după ce Renault a cumpărat un pachet de control şi a devenit CEO al companiei în 2001.