În săptămânile următoare, milioane de călători vor pleca din nou, pe rute diferite, dar cu un obiectiv comun de a merge acasă la oamenii pe care îi iubesc şi cu care doresc să petreacă vacanţele ce urmează.
Şi nu contează dacă vă aflaţi pe autostradă, pe şosea, pe un drum cu pietriş sau pe un drum de ţară acoperit de zăpadă: coloana sonoră pentru această călătorie va fi mereu prezentă – la radio, în mintea ta, în memoria generaţiilor. MINI dedică un videoclip produs special cântecului care, în fiecare an, îi aduce pe oameni din întreaga lume în starea de spirit pentru sezonul festiv, având ca protagonist comunitatea globală MINI.
Producţia videoclipului este un alt punct culminant în campania actuală de brand a producătorului britanic de automobile premium, intitulată BIG LOVE. Motto-ul este o expresie a diversităţii, îmbrăţişată în practică în toate formele sale, salutând gândirea inovatoare şi ideile noi, indiferent de unde provin. Combinaţia caracteristică de individualitate şi sentiment de apartenenţă în comunitatea MINI joacă un rol central aici.
Diversitatea acestei comunităţi este rezumată de sloganul „Toţi suntem diferiţi, dar ne este bine împreună”. În videoclipul pentru „Driving Home for Christmas”, fanii MINI din diferite ţări şi regiuni sunt afişaţi într-o varietate de moduri îndreptându-se către familii şi prieteni în timpul sezonului festiv.
VIDEO
Odată cu producţia videoclipului iniţiată de MINI, „Driving Home for Christmas” revine acolo unde a început totul: într-un automobil britanic cu totul special. Chris Rea şi-a tras inspiraţia din aventurile cu maşina. Legenda spune că faimosul hit „Road to Hell” a fost compus într-un ambuteiaj în Estul Londrei, la intersecţia dintre autostrăzile M4 şi M25.
La populul opus, „Driving Home for Christmas” a fost compus tot într-o călătorie lungă cu maşina – un Austin Mini într-o iarnă friguroasă. Artistul a povestit că a compus melodia cu mult înainte de anul înregistrării, 1978, la începuturile dificile ale carierei. Soţia îl conducea în Mini, de la studiourile din Abbey Road, înapoi acasă, în Middlesbrough.
Drumul a fost lung şi dificil, cu ninsoare şi ambuteiaje, dar l-a inspirat pe Chris Rea în a crea şi a lansa în sfârşit, ani mai târziu, una din cele mai iubite melodii de Crăciun, „Driving Home for Christmas”.
În noul scurt metraj MINI, călătoria originală a lui Chris Rea de la Londra până în nordul Angliei este reflectată şi combinată cu scene care arată fanii MINI de astăzi în călătoria lor înainte de Crăciun.