Michelin lansează a doua ediţie a Ghidului Verde pentru România. Află noi destinaţii de vacanţă, indicaţii utile şi evenimentele din fiecare zonă – FOTO

Autor: ProMotor 20 feb. 2019 Știri auto

Michelin a publicat cea de-a doua ediţie în limba română a Ghidului Verde Michelin pentru România, la 8 ani de la lansarea primului volum.

Acest ghid face parte din colecţia Michelin Guide şi continuă să ajute călătorii români iubitori de cultură şi autenticitate să-şi pregătească mai bine vacanţa şi să descopere diversitatea şi bogăţia ţării lor. România este singura ţară în care Ghidul Verde este lansat în limba locală, în majoritatea ţărilor europene fiind în limba franceză sau engleză.

Cea de-a doua ediţie aduce un număr mare de locaţii noi, printre care: Maramureş oferă două obiective noi care au primit distincţia de 3 stele, Valea Marei şi Valea Maramureşului, Parcul Naţional Retezat a primit 2 stele, Castrul Porolisum a obţinut 2 stele, de la o stea în prima ediţie, Ulpia Traiana a primit 2 stele, Salina Turda şi Cascada Bigăr, ambele nou intrate în ghid, au primit fiecare câte 2 stele.

„Suntem foarte mândri că am reuşit să lansăm cea de-a doua ediţie în limba română a GhiduluiVerde. România este o ţară în plină dezvoltare din punct de vedere turistic, iar experţii noştri au cutreierat din nou ţara şi au descoperit locuri noi, extraordinare, site-uri surprinzătoare care au primit două sau chiar trei stele, cea mai înaltă distincţie a Ghidului Verde Michelin. În plus, au fost adăugate hărţi noi pentru toţi cei nostalgici, care vor să descopere ţara pas cu pas” a declarat Stephane Roy-De-Lachaise, Director General Michelin România.

A doua ediţie a Ghidului Verde Michelin România este împărţit în trei secţiuni.

În sectiunea SĂ DESCOPERIM ROMÂNIA, autorii sugerează şapte regiuni ce permit călătorilor să descopere peisajul unic al României, pornind din capitală, Bucureşti şi împrejurimile sale, şi urcând spre Ţara Românească (Valahia), urmată de Transilvania, Banat şi Crişana, înaintând spre Maramureş şi Moldova şi coborând în Dobrogea şi Delta Dunării. Fiecare regiune este atent descrisă cu detalii obiectivele turistice propuse de editorii Michelin, cu recomandări de cazare, restaurant, pentru toate tipurile de bugete, hărţi şi chiar detalii istorice.

În secţiunea SĂ ÎNŢELEGEM ROMÂNIA sunt prezentate repere sociale, culturale şi religioase în 6 sub-capitole, de la România astăzi, la Arta şi tradiţii populare, la Gastronomie, Artă şi cultură, Istorie şi până la descrierea ţării prin Natură şi peisaje.

A treia secţiune a ghidului ORGANIZAREA CĂLĂTORIEI oferă informaţii detaliate necesare organizarii vacanţei, împărţite în 4 sub-capitole relevante, despre Cum ajungem în România, ce trebuie pregătit Înainte de plecare, adrese, numere de telefon, indicaţii utile în Practic de la A la Z şi Memo la final cu recomandări ale celor mai importante evenimente din fiecare regiune, sugestii de filme, muzică şi cărţi.

Ghidul Verde Michelin pentru România are 508 de pagini şi include 26 de hărţi, 92 de fotografii, peste 300 de recomandări pentru hoteluri şi restaurante şi peste 500 de locuri de vizitat în Romania. Ghidul a fost pus în vânzare în decembrie 2018 în reţeaua de distribuţie emag.ro, cu preţ recomandat de 50 RON+TVA.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide