Metrorex anunţă când deschide metroul Drumul Taberei-Eroilor
Metroul Drumul Taberei – Eroilor va fi gata în luna decembrie, după 8 ani de lucrări, a declarat pentru Ziarul Financiar Dumitru Şodolescu, directorul general al Metrorex. Pentru început, circulaţia se va face cu trenuri din flota Metrorex, însă Şodolescu a vorbit şi de o licitaţie pentru achiziţionarea de trenuri destinate acestei magistrale, procesul de achiziţie urmând să dureze 42 de luni.
„Magistrala 5 de metrou, cu secţiunea Drumul Taberei – Eroilor, va fi gata în luna decembrie”, a spus Dumitru Şodolescu.
Şeful Metrorex a anunţat şi o serie de investiţii care vor fi lansate în 2019, iar valoarea acestora ar depăşi 5 miliarde de lei.
Acestea acoperă Magistrala 2 Pipera-Berceni, care va intra într-un proces de înlocuire a căii de rulare. Această operaţiune ar urma să dureze 48 de luni. – link Costul lucrărilor se va ridica la 556 de milioane de lei, iar peste 500 de milioane de lei din această sumă provin din fonduri europene nerambursabile.
Directorul Metrorex mai vorbit şi de licitaţia pentru Magistrala 6, cu tronsonul 1 Mai – Otopeni, un proiect de 1,3 miliarde euro, dintre care aproape 850 de milioane de euro provin din fonduri europene şi fonduri de la Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională (JICA).
„Estimăm sfârşitul lucrărilor pentru acest proiect la finalul anului 2023 dacă nu sunt contestaţii”, spune Şodolescu.