Oricât ar putea părea de deplasat pentru unii compania care deţinea Mercedesul închiriat va scoate la licitaţie rămăşiţele maşinii implicate în tragicul accident din tunelul din Paris. Ba mai mult, licitaţia ar fi fost cerută chiar de tatăl lui Dodi, bărbatul decedat împreuna cu prinţesa, care îşi doreşte să ajungă în posesia maşinii distruse.
După 11 ani de la accident urmaşii Prinţesei Diana îşi doresc şi ei, din motive neaflate încă, maşina contorsionată care conform surselor încă mai păstrează urme din sângele Dianei. Ultimul obiect atins de prinţesă când încă mai era în viaţă, Mercedesul S – Class, s-a transformat într-un morman de fiare, mai ales că Poliţia Britanică a despărţit în două automobilul pentru analize. Cu toate acestea se pare că pentru familiile celor două victime maşina are o încărcătură sentimentală aparte.
Licitaţia inedită ar putea ridica valoarea Mercedesului distrus de cel puţin şapte ori, transformându-l în cel mai scump morman de fiare din istorie.
VEZI TOATE ANUNŢURILE MERCEDES