Mercedes va produce un rival pentru Tesla Model S | GALERIE FOTO

Publicat: 08 07. 2016, 14:00

 


În luna septembrie care se apropie, Mercedes-Benz va lansa primul său sedan complet electric – un rival direct pentru Tesla Model S.

În timpul discuţiilor cu un jurnalist de la publicaţia Motoring, citată de Carscoops, David McCarthy, un oficial al companiei germane, a spus că noua maşina Mercedes va debuta la Paris Motor Show, şi se aşteaptă să le dea celor de la Tesla „un bun motiv pentru a fi preocupaţi”.

În încercarea de a oferi o alternativă pentru Model S, Mercedes a proiectat noul EV pentru a avea o autonomie complet electrică de aproximativ 310 de mile (aproape 500 de km).

De asemenea, acesta ar trebui să fie foarte rapid, la fel ca toate produsele Tesla şi alte modele premium produse de Mercedes-Benz. După cum era de aşteptat, noul electric va incorpora, la interior, cele mai bune materiale şi tehnologii.

În privinţa preţulului, cei de la Mercedes spun că va fi într-o categorie similară cu cea a lui Model S.

GALERIE FOTO