Cele patru modele restilizate, ce vor fi oferite clienţilor începând cu luna mai, sunt: SLK, SL, CLS şi Clasa C Sport Coupe, redenumit CLC. Lansarea cea mai aşteptată a anului va fi însă SUV-ul compact Meredes GLK. aşteptat din luna septembrie, conform oficialilor mărcii citaţi de MEDIAFAX. De asemenea, versiunile restilizate ale Mercedes Clasa A şi Clasa B vor fi comercializate începând din luna iulie.
"Mercedes-Benz GLK va reprezenta atacarea unui segment pentru Mercedes şi va ţinti competitori precum BMW X3", au spus reprezentanţii companiei. În segmentul în care se va poziţiona mezinul gamei SUV Mercedes, competiţia se anunţă acerbă, urmând ca în acelaşi ring să intre Audi Q5 şi Volvo X60.
Un alt model care se va prezenta destul de schimbat este Mercedes CLC, fostul Clasa C Sport Coupe, care vine acum cu un design semnificativ îmbunătăţit, o nouă denumire şi o repoziţionare în segment.
Ţinta de vânzări pentru autoturisme a Mercedes-Benz România este, în acest an, de peste 3.000 de unităţi , un obiectiv cu 25% mai îndrăzneţ decât anul trecut când compania a vândut 2.408 de autoturisme.