Mercedes-Benz Romania anunță deschiderea noului centru logistic în județul Ilfov
Mercedes-Benz România deschide un nou centru logistic în Dragomirești-Vale, Ilfov.
Creat pentru a deservi punctele de service autorizate din România, acoperind astfel toate cerințele clienților diviziilor Mercedes-Benz (Passenger Cars, Vans, Trucks & Buses) și smart, prezente pe piața locală, activitatea în noul centru a debutat în luna octombrie a anului 2020.
Centrul logistic are o suprafață de peste 7000 metri pătrați și depozitează peste 23.000 de piese
Depozitul dispune de tehnologii și sisteme avansate, iar comunicarea cu punctele de service din țară este 100% digitală. Rețeaua formată din 46 de parteneri are acces la un sistem digital, conectat la procesele de depozitare, primind notificări instant cu privire la disponibilitatea și timpul de livrare al comenzilor.
Dezvoltarea acestui centru a început în 2017, cu integrarea echipei Logistice din România în cadrul operațiunilor Global Service and Parts, un prim pas către obiectivele comune pentru succesul global și local. Scopul final a fost reprezentat de integrarea activităților de After-Sales din România sub umbrela Operațiunilor Globale de Logistică și Piese ale Mercedes-Benz.
Centrul oferă piese necesare proceselor obișnuite de reparații și întreținere
Piesele vizează reparații mai complexe, precum tinichigerie și caroserie, dar și asamblări pentru propulsie – motor, transmisie, cutie de viteze. În funcție de gradul de prioritate al comenzii, produsele și serviciile ajung la partenerii autorizați Mercedes-Benz într-un interval de timp între 18 și 96 de ore.
De asemenea, sustenabilitatea este o parte importantă din strategia de dezvoltare a noului centru. Astfel, sunt implementate procese bine definite în ceea ce privește colectarea și reciclarea deșeurilor și folosirea LED-urilor și a energiei verzi pentru a minimiza impactul asupra mediului.
„Deschiderea acestui centru a coincis cu un an plin de noi provocări, aduse de pandemie. Pe lângă operaționalizarea integrală a acestui nou centru, prioritățile noastre au fost sănătatea și siguranța angajaților noștri…”, a menționat Klaus Ziemsky Director Global Parts Logistics Operations și Site Manager al Centrului Global de Logistică din Germersheim, Mercedes-Benz AG.