Mercedes-Benz investeşte peste 300 de milioane de euro în România

Publicat: 24 04. 2013, 15:12

Consiliul de administraţie Daimler AG a decis să extindă reţeaua de producţie a cutiilor de viteze Mercedes-Benz Cars. În urma aprobării de către Consiliul de Supraveghere, sunt planificate acum capacităţi suplimentare pentru asamblarea cutiilor de viteze ce urmează a fi stabilite la unitatea de producţie Daimler din România, Star Transmission. Pentru producţia unei noi generaţii de cutii de viteze automate, vor fi investite în România mai mult de 280 de milioane de Euro. În total, compania plănuieşte investiţii de peste 300 de milioane de Euro.

Andreas Renschler, membru al Consiliului de Administraţie Daimler pentru Producţie şi Achiziţii Publice Mercedes-Benz Cars şi Mercedes-Benz Vans, explică: „Extinderea reţelei noastre de producţie va include o locaţie suplimentară pentru asamblarea cutiilor de viteze, concepută pentru a completa capacităţile noastre existente. Scopul nostru este de a satisface cererea mare a clienţilor, cu o flexibilitate mai mare în viitor”.

Ţinând cont de faptul că producţia este supraîncărcată şi lipseşte spaţiului necesar dezvoltării producţiei de cutii de viteze în Stuttgart, vor fi construite locaţii suplimentare. “De peste 10 ani, Star Transmission continuă să fie un partener de încredere al locaţiilor noastre producătoare de sisteme de transmisie, din Germania. Având în vedere situaţia actuală şi în baza experienţei si colaborarii excelente cu Star Transmission, opţiunea pentru asigurarea capacităţilor necesare de asamblare suplimentară, într-o manieră flexibilă, este de a extinde activităţile din România”,explică Peter Schabert, Directorul de Producţie pentru Sisteme de Transmisie a Mercedes-Benz şi al Fabricii Mercedes-Benz din Untertürkheim, referindu-se la planurile pentru viitoarea reţea de producţie de cutii de viteze. “Fabrica de cutii de viteze din Stuttgart va rămâne în continuare centrul producţiei de cutii de viteze pentru Mercedes-Benz Cars şi va acţiona în calitate de centru de competenţă în această reţea de producţie”.

Wolfgang Nieke, Preşedintele Sindicatului Fabricii Mercedes-Benz din Untertürkheim şi al Dezvoltării de Autoturisme Mercedes-Benz: „Conducerea fabricii şi cea a Sindicatului au convenit, în urmă cu doi ani, să producă noua cutie de viteze automată şi un modul de asamblare la locaţia din Stuttgart-Hedelfingen. Consiliul de administraţie şi-a reafirmat astfel angajamentul pentru producţia internă a cutiilor de viteze. Cel de-al doilea modul de asamblare din Sebeş va fi aprovizionat de la locaţia noastră de producţie. Cererea crescută pentru cutii de viteze asigură utilizarea pe termen lung a capacităţii de producţie de cutii de viteze în cadrul locaţiei din Stuttgart-Hedelfingen”.

În scopul de a transfera experienţa de la Stuttgart în mod corespunzător, angajaţii români vor urma un program special de calificare. Ei vor participa timp de mai multe luni la fabrica din Untertürkheim, în echipe de asigurare a calităţii, de întreţinere şi de logistică, pe lângă cele de producţie.

Unitatea de producţie Daimler, Star Transmission, a fost înfiinţată în anul 2001. În prezent, compania şi cei aproximativ 800 de angajaţi din locaţiile Cugir şi Sebeş produc componente pentru motoarele şi cutiile de viteze ale autoturismelor actuale Mercedes-Benz, precum şi cutii de viteze pentru modelele mai vechi, pentru asigurarea pieselor de schimb. A fost deja luată decizia pentru a începe producţia unei cutii de viteze automate cu 5 trepte, la mijlocul acestui an, în noua locaţie din Sebeş, până la ieşirea din fabricaţie. Începând din 2014, generaţia actuală de cutii de viteze cu dublu ambreiaj va fi, de asemenea, asamblată acolo. Acest lucru va oferi, astfel, capacităţi suplimentare de asamblare care vor completa producţia din Stuttgart, unde a fost concentrată asamblarea până în prezent. Cu sprijinul guvernului român in vederea extinderii capacităţilor de producţie, se preconizează că o nouă generaţie de cutii de viteze automate va fi, de asemenea, fabricată în noua reţea de producţie care implică locaţiile din Stuttgart (producţie completă, inclusiv asamblare) şi Sebeş (doar asamblare) începând cu anul 2016.

Raţiunea acestui plan este cererea în continuă creştere pentru cutii de viteze, în conformitate cu strategia de creştere a Mercedes-Benz 2020. Fabrica de cutii de viteze localizată în Stuttgart-Hedelfingen, parte a fabricii din Untertürkheim, se află astăzi deja la capacitate maximă. Întregul spaţiu disponibil a fost dezvoltat treptat în ultimii ani, astfel încât locaţia – din cauza localizării sale geografice speciale, în partea de sus a Văii Neckar din Stuttgart – a atins nivelul său maxim de extindere, fără alte posibilităţi.

În acelaşi timp, orice fel de extindere a capacităţii diviziei Mercedes-Benz Cars poate contribui decisiv la creşterea profitului, luând în considerare competiţia globală acerbă din segmentul premium. Această premisă se aplică şi în cazul cutiilor de viteze, ce sunt produse în fabricile proprii, contrar abordării preferate de competiţie. În general, viitoarea reţea de producţie a cutiilor de vitezelor este gândită astfel încât să asigure necesarul de producţie şi în viitor – într-o manieră sigură şi foarte flexibilă, conform cerinţelor din piaţă, îndeplinind totodată şi obiectivele financiare.