Mercedes-Benz a înregistrat vânzări record în primele şapte luni din 2018, numărul autovehiculelor vândute fiind de 1.356.350 la nivel mondial, în creştere cu 2,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Doar în luna iulie constructorul german a vândut peste 167.000 de autovehicule, aceasta fiind a doua cea mai bună lună după vânzări din istoria companiei. Totodată, Mercedes-Benz şi-a menţinut poziţia de lider de piaţă în segmentul premium în primele 7 luni în Germania, Franţa, Elveţia, Portugalia, SUA, Canada, Coreea de Sud, Japonia, Australia şi Brazilia.
Regiunea Asia-Pacific a fost zona în care Mercedes-Benz a înregistrat cele mai mari vânzări în perioada ianuarie-iulie 2018 (566.000 de unităţi), în creştere cu 4,6% de la an la an. În Europa vânzările au scăzut cu aproape 14% în primele 7 luni din 2018, însă au rămas ridicate (542.000 de unităţi). China reprezintă principala piaţă indivituală a nemţilor, aproape 400.000 de maşini fiind livrate clienţilor din această ţară de la începutul anului, dintre care peste 50.000 doar luna trecută.
Constructorul german estimează o creştere a vânzărilor în perioada următoare datorită lansării noilor modele din Clasa C, care s-a produs în Europa luna trecută.
În Germania, compania a vândut 173.721 de autoturisme în perioada ianuarie-iulie, în scădere cu 2,7%.
În regiunea NAFTA (SUA, Canada şi Mexic), Mercedes-Benz a livrat 216.133 de autoturisme de la începutul anului, peste 178.000 dintre acestea ajungând în SUA.
Cele mai căutate modele de la începutul anului au fost Clasa S, Clasa C şi SUV-urile Mercedes-Benz.
Clasa S s-a vândut în peste 48.000 de exemplare la nivel mondial de la începutul anului. Clasa C în versiunea sedan şi break s-a vândut în aproape 30.000 de exemplare doar în luna iulie.
Mercedes-Benz a livrat aproape 500.000 de SUV-uri de la începutul anului, cele mai vândute modele fiind GLC şi GLC Coupe.