Mercedes-Benz a dezvăluit la începutul acestei săptămâni prima fotografie oficială cu noul CLE Coupe, model care va înlocui actualele Clasa C Coupe și Clasa E Coupe. Lansarea oficială a noului model este programată peste numai câteva zile, în data de 5 iulie. Până atunci însă, putem trece în revistă pricipalele informații pe care le știm deja despre noul CLE Coupe.
Imaginea publicată acum de oficialii constructorului german ne permite să observăm câteva dintre detaliile de design ale noului CLE Coupe. Observăm, așadar, o linie de design familiară, care la prima vedere nu surprinde cu nimic. Chiar dacă nu putem remarca prea multe detalii în această fotografie, putem observa o parte din semnătură luminoasă a farurilor și a stopurilor. De asemenea, mai putem remarca faptul că germanii au împrumutat câteva elemente din caroseria modelelor Clasa S Coupe pentru acest noul CLE Coupe!
Potrivit Motor1, noul CLE Coupe va fi vândut în Europa, Statele Unite ale Americii și pe alte piețe din întreaga lume, dealerii americani primind informații despre proaspăta mașină cu două uși încă din iunie 2022. La acea vreme, oficialii Mercedes-Benz le-ar fi spus că mașina va fi disponibilă la început cu un singur motor electrificat de 2.0 litri, cu patru cilindri.
Lăsând la o parte acea informație lansată în urmă cu un an, despre noul CLE Coupe se aud acum și alte zvonuri. În cazul în care se vor dovedi a fi conforme cu realitatea, noul model ar urma să primească, de asemenea, și un motor cu șase cilindri. Nu în ultimul rând, CLE Coupe ar putea să primească în perioada următoare și o versiune de performanță AMG, spre deliciul șoferilor care își doresc o versiune cu mai mulți cai putere sub capotă.
Mai multe detalii despre toate aceste lucruri vom afla la mijlocul săptămânii, atunci când noul Mercedes-Benz CLE Coupe va fi dezvăluit oficial în fața publicului.