Mercedes Benz Citaro – cea mai mare ambulanţă din lume

Publicat: 04 11. 2009, 06:00

În mod normal nu abordăm autovehicule medicale sau de
intervenţie, dar cum pandemia bate la uşă prezentăm singurul
vehicul care ar putea asigura necesarul de intervenţie în cazul
unei dezlănţuiri a gripei porcine în România. Este vorba de
acest autobuz articulat Mercedes Benz Citaro, care, printre
altele, a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai mare
ambulanţă din lume
. Cu o lungime de 20 de metri, acest
adevărat spital de campanie poate transporta spre camera de gardă
până la 123 de pacienţi simultan.

De asemenea, în timp ce într-o ambulanţă normală asistentele pot
trata câte un pacient pe rând, în această super ambulanţă
personalul medical poate diagnostica 20 de pacienţi o
dată
. Acest model este însă unicat şi a fost livrat de
către Mercedes Benz serviciului de Ambulanţă din Dubai. Arabii mai
au două Citaro ambulanţă dar de „doar ” 12 metri lungime, fiind
comandat pentru cazurile de calamităţi naturale sau extremă
urgenţă, când este nevoie de intervenţie la faţa locului.

Lăsând gluma la o parte, acest autobuz costă cam cât un
sfert din suma pe care România ar trebui să o aloce pentru
asigurarea vaccinelor antigripale
, adică în jur de 1.5
milioane de euro, deci mai bine prevenim decât să tratăm.