Mercedes-Benz Citan, primele schiţe oficiale
Segmentul utilitarelor mici este unul foarte profitabil în Europa, având în vedere cele aproximativ 70.000 de unităţi vândute anual. Pare, aşadar, teritoriul perfect pentru extinderea gamei de vehicule utilitare Mercedes-Benz, concretizată prin noul Citan, care ne este dezvăluit în primele schiţe oficiale.
Denumirea maşinii este rezultatul combinării cuvintelor „city” şi „titan”, iar rolul acesteia este acela de a ocupa locul de la baza gamei, ca frate mai mic al modelelor Vito, Sprinter şi Vario. Maşina va fi oferită într-o varietate de caroserii, de la clasicul van, până la versiunea de pasageri.
Citan va fi disponibil cu o gamă largă de propulsoare pe benzină sau diesel, iar pentru ca potenţialul ecologic al maşinii să fie unul cât mai înalt, va fi disponibilă tehnologia BlueEfficiency, precum şi un propulsor electric.
Germanii mizează pe un nivel al calităţii echivalent cu cel oferit de toate celelalte van-uri prodeuse de companie, iar la capitolul securitate pasivă, noul Citan poate fi uşor recunoscut drept un Mercedes-Benz veritabil, datorită prezenţei sistemului ESP în dotarea standard.
Premiera oficială a noului Mercedes-Benz Citan, care va concura cu Ford Transit Connect sau Peugeot Partner, va avea loc în cadrul Salonului IAA Commercial Vehicle, ce urmează să se desfăşoare în luna septembrie.