Mercedes-Benz a blindat noua limuzină Clasa S. Modelul poartă acum denumirea S 680 Guard 4MATIC și costă peste jumătate de milion de euro.
Siguranță, confort, lux. Sunt caracteristici care descriu, pe scurt, vârful de gamă Mercedes-Benz, limuzina Clasa S. Acum, termenul “siguranță” primește o nouă conotație, pentru că modelul a fost blindat.
Dedicat șefilor de stat și tuturor acelora care simt că trebuie să se păzească de atacuri armate, noul Mercedes-Benz S 680 Guard 4MATIC a fost prezentat discret. Mercedes a făcut la fel și cu versiunea cu V12 a limuzinei Maybach. Este o strategie aleasă în contextul normelor tot mai stricte de poluare.
Astfel, sub capota lui S 680 Guard 4MATIC funcționează același motor V12 twin-turbo de 6.0 litri, care dezvoltă 612 cai putere și un cuplu maxim de 830 Newtoni metru (cu 70 mai puțin decât versiunea de serie). Unitatea este cuplată la o transmisie automată cu nouă rapoarte și la un sistem de tracțiune integrală 4MATIC. Viteza maximă este limitată la 190 km/h.
Versiunea blindată este Clasa S cu ampatament lung. Aceasta a primit protecție VR10, nivelul maxim de protecție balistică pe care îl poate primi un vehicul civil.
Blindajul presupune panouri ale caroseriei reconstruite de la zero, sticlă multi-strat și geamuri cu acționare hidraulică, din policarbonat, cu o grosime de aproape 10 centimetri. Da, ați citit bine!
Modelul este echipat cu anvelope runflat Michelin PAX, care îl ajută să-și continue deplasarea pentru încă 30 de kilometri după ce au fost perforate.
Ca și în cazul limuzinei din generația precedentă, și Mercedes-Benz W223 a primit un sistem de urgență de livrare a aerului curat, stocat într-un rezervor aflat în portbagaj. Acesta poate fi activat prin apăsarea unui buton în situația unui atac chimic. Clasa S a primit și un sistem inovator de stingere a incendiilor care pot izbucni la exterior sau la interior.
În urma modificărilor, greutatea limuzinei a ajuns la o valoarea incredibilă: 4,2 tone. Pentru a face față surplusului, limuzina a primit o transmisie și o direcție cu setări noi.
Mercedes-Benz S 680 Guard 4MATIC este disponibil în două configurații: cu patru sau cinci locuri. 51 de zile durează operațiunea de blindare.
Mașina are un preț de pornire de 547.000 de euro, deci peste jumătate de milion de euro.