Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu prototipuri ale noului SUV electric EQS și cu interiorul acestuia (cu video)

Publicat: 16 03. 2022, 11:04
Actualizat: 16 03. 2022, 11:05

Producătorul german de automobile de lux Mercedes-Benz a dat publicității primele imagini cu prototipuri ale noului SUV electric EQS. De asemenea, a fost dezvăluit și interiorul viitorului model, care este identic cu sedanul EQS. Debutul oficial al SUV-ului cu emisii zero a fost fixat pentru 19 aprilie.

Interiorul lui EQS SUV va fi identic cu cel de pe EQS sedan

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Cele două prototipuri testate în deșertul din statul american Nevada erau camuflate, astfel că detaliile estetice rămân încă secrete. Surpriza pregătită de constuctorul german o reprezintă fotografiile prin care ne dezvăluie interiorul noului lor SUV electric.

Cabina lui EQS SUV este identic cu ceea de pe Mercedes-Benz EQS sedan. Astfel, mașina va beneficia de tehnologia MBUX Hyperscreen, un ecran curbat gigantic de 56 de inch cu opt procesoare, 24 de GB de RAM și o grafică de-a dreptul incredibilă. Acesta se întinde pe întreaga lățime a planșei de bord și va fi disponibil opțional. Echiparea standard va oferi ecranul de 12,8 inch de pe noul S-Class.

O funcție pe care SUV-ul o primește și care nu este oferită pe sedan, este redarea video pentru pasageri în timp ce mașina se află în mișcare. Opțiunea nu este disponibilă și pentru șofer din motive lesne de înțeles. Dacă sistemul va detecta că privirea șoferului este îndreptată către monitor, afișajul își va opri temporar conținutul dinamic.

Materialele, finisajele și nuanțele de albastru electric vor fi aceleași ca în cazul lui EQS sedan. Acestea vor asigura o ambianță futuristă excepțională similară cu a unui lounge. Vor fi disponibile șapte combinații de culori atent echilibrate sporesc senzația generoasă de spațiu. În plus, pielea fină și inserțiile din lemnul de magnolie vor conferi un aspect premium și o experiență tactilă unică.

Noul EQS SUV va oferi opțional al treilea rând de scaune, cu al doilea rând reglabil electric. Poziția pe ultimele locuri va mai confortabilă decât în GLE, spun germanii. În funcție de versiune, cu cinci sau cu șapte locuri, portbagajul va oferi spațiu pentru până la patru genți de golf.

Introdusă pe EQS, tehnologia „Energizing Air Control Plus” filtrează aerul din interiorul lui EQS SUV. Sistemul se bazează pe senzori, un concept de afișare și instalația de aer condiționat. Filtrul HEPA cu carbon oferă un înalt nivel de filtrare și poate capta particulele fine, micro-particulele, polenul și alte substanțe din exterior.

Mercedes-Benz EQS SUV va primi aceleași motoare ca EQS sedan

Ne mai desparte aproximativ o lună de debutul unuia dintre cele mai așteptate SUV-uri electrice ale anului. Noul Mercedes-Benz EQS SUV se află în ultima fază a testelor dinaintea lansării oficiale, teste care au loc în deșert, în condiții de temperaturi foarte ridicate.

Acesta este cel de-al treilea model electric dezvoltat pe aceeași arhitectură EV pe care o folosesc și sedanurile EQE și EQS. Pentru moment, oficialii din Stuttgart nu au oferit detalii tehnice referitoare la noul EQS SUV.

Este de așteptat, însă, ca acesta să folosească aceleași motorizări ca versiunea EQS sedan. Asta ar însemna o versiune entry-level EQS 450+, care va avea un singur motor electric de 334 CP și tracțiune spate. Clienții vor avea la dispoziție și modelul EQS 580 4Matic, care va oferi 523 CP. Pentru amatorii de senzații tari, Merceds-Benz va introduce ceva mai târziu o variantă AMG de 725 CP.

Noul Mercedes-Benz EQS SUV va fi produs la fabrica din Tuscaloosa (Alabama, SUA). Tot aici sunt construite SUV-urile GLE și GLS. Premiera mondială va avea loc pe 19 aprilie.

Sursa: Carscoops