Mercedes a vrut să dezvolte un motor W18 de 8,0 litri pentru Clasa S
Mercedes a vrut să dezvolte un motor W18 de 8,0 litri pentru Clasa S, dar proiectul a fost abandonat. Se întâmpla în anii ’90, când producătorul german scotea pe poarta fabricii generația W140 a Clasei S.
Mercedes-Benz este renumit pentru motoarele sale V12. Totuși, dacă istoria ar fi urmat un curs diferit, producătorul din Stuttgart ar fi avut în portofoliu un motor W18 – cu doi cilindri mai mult decât Bugatti Chiron.
Inginerii care dezvoltau Clasa S în acea vreme doreau un vârf de gamă cu adevărat impresionant, și așa a apărut ideea unui motor cu clindreea de 8,0 litri în configurație W18. Motorul a primit numele de cod M 216, dar nu a reușit să treacă de faza schițelor.
De ce a renunțat Mercedes să producă un motor W18 pentru Clasa S?
Pentru ca un astfel de monstru mecanic să încapă sub capota Clasei S, Mercedes a utilizat o configurație în W cu trei bancuri de cilindri, dispuse la un unghi de 75,5 grade. Rezultatul: un motor care nu era mai lung decât unul tradițional cu șase cilindri în linie și care ar fi avut avantajul de a folosi componentele existente de la unitățile cu șase cilindri produse în acea perioadă.
Mercedes a dorit să ofere acest motor în două versiuni de putere. La „baza” gamei ar fi stat Mercedes 800 SEL, cu o putere de 490 CP și un cuplu maxim de 750 Nm. Rezervată pentru un model supersport, versiunea mai puternică a motorul W18, având cinci supape pe cilindru în loc de două, ar fi trebuit să dezvolte 680 CP și un cuplu maxim de 800 Nm.
Un W18 de 8,0 litri ar fi fost un vis frumos pentru Mercedes, dar vocea rațiunii a intervenit, iar conducerea Daimler a decis că modelele vremii se pot descurca cu modestul V12 de 6,0 litri dezvoltat de Mercedes în aceeași perioadă. La urma urmei, Clasa S W140 este cunoscută ca o groapă de bani pentru Mercedes, proiectul înghițind peste un miliard de dolari.
Clasa S din generație W140 are o cotă foarte bună pe piața de youngtimere. Acum câțiva ani, un colecționar a scos la vânzare două exemplare Clasa S, pentru suma totală de 300.000 de dolari. Cât ar fi cerut pentru unul cu motor W18?
sursa: Autobild.de