Mercedes‑Maybach S-Class Haute Voiture: cea mai prețioasă piesă din colecție
Săptămâna a început cum nu se putea mai bine pentru Mercedes-Maybach, ediția limitată de serie S-Class Haute Voiture fiind prezentată în cadrul unui eveniment special organizat în Dubai, Emiratele Arabe Unite. Construit folosind cele mai bune materiale, cu cea mai mare măiestrie și punând perfect în valoare aura Mercedes-Maybach, S-Class Haute Voiture este o evoluție materializată a modelului concept cu același nume prezentat în luna mai.
Ediția limitată de serie Mercedes-Maybach S-Class Haute Voiture ne-a fost prezentată drept o piesă de colecție concepută pentru ocazii selecte. Modelul îmbină estetica prezentată la începutul acestui an cu noi detalii meticuloase în materie de design care oferă clientului experiența ideală. Mercedes-Maybach a prezentat pentru prima dată noul model, în cadrul unui eveniment desfășurat în Dubai, la începutul acestei săptămâni. Autovehiculul a fost dezvăluit în urma unei prezentări de modă curatoriată de designerul local de couture Atelier Zuhra.
„Caracteristicile complexe și elementele de design exclusivist sunt ceea ce face ca Mercedes-Maybach S-Class Haute Voiture să fie unul dintre cele mai extravagante modele pe care le-am creat vreodată, fiind expresia luxului sofisticat în forma sa cea mai pură. Clienții noștri au acum acces la cel mai aspirațional stil de viață, așa că am vrut să reflectăm acest lucru prin crearea a ceva absolut dezirabil și prin utilizarea unor componente nemaiîntâlnite până acum pe un Mercedes-Maybach,” a transmis cu această ocazie Gorden Wagener, Chief Design Officer în cadrul Mercedes-Benz Group AG.
Un nou nivel al luxului și exclusivității
Combinația dintre măiestria extremă în materie de design, materialele de înaltă calitate și detaliile rafinate creează un nou nivel al luxului și exclusivității al căror rezultat este o piesă de artă care poate fi condusă. Creată de cea mai performantă echipă a Mercedes-Benz în Manufaktur din Sindelfingen, fiecare autovehicul va avea o insignă în consola centrală care va evidenția indicativul său în cadrul seriei unice de 150 de exemplare.
În concordanță cu Concept Haute Voiture, exteriorul mașinii de serie este completat de o vopsea exclusivă în două tonuri: o combinație de albastru nautic metalizat în partea superioară, cu un ton de roz ușor strălucitor în secțiunea inferioară și jante metalice albastru nautic.
Interiorul prezintă, de asemenea, un plus de rafinament și atenție la detalii, care subliniază perfect inspirația sa Haute Couture. Elemente de piele albă cristalină sunt prezente de-a lungul consolelor, ușilor și pernelor de dispersie. Covorașele sunt realizate din in și mohair. Recepientele de șampanie de culoare aurie roz integrează perfect afișajul din partea din spate, alături de o insignă Haute Voiture în panoul ușii. Originală pentru automobilul de serie este și tapițeria din piele în tonuri de albastru din interiorul consolelor.
Pentru a completa experiența Maybach, Clasa S Haute Voiture va fi însoțită de o cutie de cadou realizată manual, pe care figurează numărul său de identificare, alături de un un breloc de chei. În plus, o husă specială pentru mașină cu logo-ul Maybach și Haute Voiture va fi oferită clienților. De asemenea, o colecție de genți va însoți mașina de serie, care va fi comercializată la începutul anului 2023 în magazinele fizice și online Maybach Icons of Luxury.