Mercedes‑Maybach S 580 e: primul model plug-in hybrid cu sigla diviziei de lux

Autor: Bogdan Bârliga 10 feb. 2023 Știri auto

Electrificarea cucerește și segmentul premium: Mercedes-Benz a prezentat primul model cu sigla Maybach dotat cu un sistem de propulsie plug-in hybrid.

Noul Mercedes‑Maybach S 580 e oferă o putere totală de 510 CP și poate rula în modul electric aproximativ 100 de kilometri.

Primul Maybach cu sistem PHEV

Baza sistemului de propulsie hibrid este un motor de 3,0 litri cu șase cilindri în linie pe benzină cu o putere de 367 CP și un cuplu maxim de 500 Nm.

Propulsorul pe benzină este susținut de un motor electric cu o putere 150 CP și un cuplu maxim de 440 Nm. Puterea totală combinată a sistemului de propulsie utilizat de noul Mercedes‑Maybach S 580 este de 375 kW/510 CP și un cuplu maxim de 750 Nm.

Cuplul maxim de 440 Nm al motorului electric este disponibil imediat de la prima revoluție a motorului, în timp ce propulsorul pe benzină oferă livrează cei 500 Nm între 1.600 și 4.500 rpm.

Maybach S 580 e poate să accelereze de la 0 la 100 km/h în 5,1 secunde și poate rula cu o viteză maximă de 250 km/h.

În modul electric modelul german de lux poate rula cu maxim 140 km/h și Mercedes-Benz susține că autonomia în acest mod depășește 100 de kilometri pe trasee mixte.

Producătorul nu a oferit date despre capacitatea bateriei, dar Mercedes‑Maybach S 580  va fi oferit cu un încărcător de 11 kW în echiparea standard.

Opțional este disponibil un încărcător DC de 60 kW pentru încărcare rapidă cu curent continuu. Chiar și atunci când bateria este aproape complet descărcată, o încărcare completă poate fi realizată în aproximativ 30 de minute susțin cei de la Mercedes-Benz.

Noul Mercedes‑Maybach S 580 poate fi comandat pentru început pe piața din China, iar spre mijlocul anului va fi disponibil și în Europa.

Un nou model electric lansat sub sigla Maybach în acest an

Mercedes‑Maybach se pregătește să lanseze un model full electric în acest an și cel mai probabil este vorba despre
Mercedes-Maybach EQS.

„Cu primul nostru model hibrid plug-in combinăm experiența de lux tipică Maybach cu conducerea fără emisii în modul electric. Mercedes-Maybach S 580 e reprezintă un pas esențial în transformarea mărcii noastre de patrimoniu într-un viitor electric. Vom prezenta primul nostru model complet electric încă din 2023”, a declarat Daniel Lescow, șeful Mercedes‑Maybach la Mercedes‑Benz Group AG la prezentarea noului model PHEV.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Mercedes-Benz


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide