Mediafax sărbătoreşte 20 de ani de la înfiinţare – cititorii dau premiile!

Publicat: 09 02. 2012, 15:59

Aveţi şansa de a călători în timp intrând pe „Mediafax – 20 de ani„, unde veţi rememora evenimentele majore care au marcat istoria ultimelor două decenii şi care au fost relatate de MEDIAFAX: de la mineriada din 1991 şi concertul lui MIchael Jackson din 1992 la performanţele echipei naţionale de fotbal din 1994 şi prima alternanţă la putere din 1996, toate sunt reunite pe site-ul campaniei Mediafax – 20 de ani într-o călătorie în timp cu viteza informaţiei.

Campania vine şi cu o idee inedită: în secţiunea „Like-a-Year”, utilizatorii au posibilitatea să dea „Like” anului care le-a plăcut cel mai mult şi pot comenta pe facebook evenimentele din anul preferat. Campania „Mediafax – 20 de ani” se va încheia printr-o gală premium în care Mediafax va face o nouă incursiune inedită în istoria ultimilor 20 de ani şi va premia personalităţi care au făcut ceva memorabil şi valoros pentru români.

Campania este realizată cu sprijinul Romtelecom, în calitate de partener principal, şi al companiilor Cosmote, Alpha Bank, Bancpost, Ursus şi Omniasig.

MEDIAFAX este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania face in prezent parte din cel mai mare grup media din România, MEDIAFAX Group, şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile MEDIAFAX se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, rapoarte de piaţă, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, MEDIAFAX se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.