McLaren Speedtail vs F35 Fighter Jet. Când supercarurile se iau la întrecere cu avioanele de vânătoare
McLaren Speedtail vs F35 Fighter Jet. Un duel care pare dezechilibrat la prima vedere. Dar poate un supercar să țină pasul cu un avion de vânătoare?
Echipa TopGear a aliniat la start un supercar și un avion de vânătoare. Nu este orice supercar, ci este un McLaren Speedtail cu motor V8 twin-turbo de 4.0 litri și un eMotor, care dezvoltă împreună 1.050 de cai putere. Supercarul britanic accelerează de la 0 la 299 km/h în doar 12,8 secunde și atinge o viteză maximă de 402,3 km/h. Producătorul își numește modelul cu trei locuri “primul HyperGT”. Este cel mai rapid automobil ieșit vreodată de pe porțile uzinei din Woking. Prețul său de pornire este de 1.970.000 de euro. Doar 106 astfel de exemplare vor fi construite.
Lângă el vine la start un avion de vânătoare. Și nu este orice avion de vânătoare, ci tocmai F35, cel mai performant dintre ele. F35B-ul Lightning II folosit pentru acest drag race inedit este capabil să decoleze pe distanțe scurte și să aterizeze vertical. 291,7 milioane de dolari costă o astfel de mașinărie de război, prezentată de constructorul Lockheed Martin Aeronautics în iulie 2015 și folosită, la ora actuală, de Forțele Aeriene, Forțele Navale și Infanteria Marină din Statelor Unite, dar și de Forțele Aeriene Regale ale Armatei Britanice. 1931 km/h este viteza sa maximă.
La volanul HyperGT-ului se află Chris Harris, iar la manșa avionului un pilot de vânătoare. “Este cel mai tare lucru pe care l-am făcut vreodată”, recunoaște britanicul, vizibil intimidat și impresionat de adversarul său. Va putea să țină pasul cu avionul de vânătoare?
VIDEO: