Mazda3 la cota 2 milioane
Mazda a anunţat recent că modelul de clasă compactă Mazda3 a fost produs în două milioane de unităţi. Acest rezultat a fost obţinut în cinci ani şi patru luni, Mazda3 fiind primul model din noua generaţie “Zoom-Zoom” care atinge acest volum de producţie.
Toţi cumpărători de Mazda3 din România vor beneficia de această aniversare. Reducerea de 1.999 euro este valabilă la orice dealer Mazda din ţară, până la 31 decembrie 2008.Mazda3 este un succes pentru producătorul nipon atât în România, cât şi la nivel global, cu 1.500 de unităţi comercializate din toamna anului 2003 (lansarea vânzărilor pentru acest model) până în prezent. Anul acesta, Mazda3 reprezintă o treime din autovehiculele vândute de companie pe plan naţional.
La nivel mondial, modelul de clasă compactă de la Mazda a fost comercializat în peste 100 de ţări şi a câştigat 94 de premii specifice industriei (inclusiv titlul de maşina anului în mai multe ţări). Generaţia următoarea va fi lansată cu ocazia Salonului de la Bologna.