Mazda intenţionează să îşi pună amprenta asupra segmentului versiunilor sportive derivate din modelele de serie prin impunerea indictaivului MPS pe ultimele modele lansate. Dacă Mazda6 se află la a doua generaţie de MPS, Mazda2 este un model virgin in ale sportivităţii, neexistând până în prezent alternativa dopată a citadinei.
Mazda6 MPS va urca în ierarhia sedanurilor cu valenţe sportive prin înlocuirea propulsorului de 2.3 litri cu unul de 2.5 litri turbo, capabil să dezvolte 280 CP, conform Autoexpress. Ca şi în cazul precedentei generaţii tracţiunea integrală şi cutia cu şase rapoarte vor fi elemente nelipsite din reţeta MPS. Transmisia cu ambreiaj dublu ar putea fi elementul surpriză în încercarea de a crea un sedan care să facă suta în mai puţin de 6 secunde. Ne aşteptăm şi la o viteză de 250 km/h. Conceptul va fi prezentat în această toamnă la Salonul de la Paris, iar versiunea de serie va debuta din 2010.
Mezina familiei va intra de asemenea în categoria hot-hatch prin lansarea MPS. Chiar dacă pentru niponi acest model este pionier, precedentul numit Mazda3 MPS ne dă speranţe că şi modelul de clasă mică se poate transforma într-un sportiv domestic. Modelul va folosi acelaşi propulsor de 1.5 litri, dar montarea unui turbocompresor ar trebui să îl ducă la peste 180 CP. Nu se va ridica astfel la pretenţiile unor modele ca Renault Clio Sport sau Opel Corsa OPC, dar totuşi va fi o ofertă tentantă