Mazda spune că nu a alterat sau falsificat datele testelor de consum, după ce autorităţile japoneze au cerut lămuriri pe această temă
În urma solicitării Ministerului Infrastructurii, Transporturilor şi Turismului (MLIT) din Japonia trimise producătorilor auto japonezi pe 9 iulie 2018, din cauza sesizării unor practici de testare frauduloase la alte companii, Mazda Motor Corporation a transmis un raport spre MLIT despre rezultatele unei investigaţii a testării pe bază de mostre, pentru consum şi emisii, în timpul inspecţiei finale a autovehiculelor.
Compania niponă susţine că investigaţia lansată a vizat ciclurile de testare JC081 (reglamentările japoneze) şi WLTC2 (noul ciclu de consum european – în vigoare din septembrie 2017, obligatoriu din septembrie 2018), iar rezultatul a stabilit că nu există alterarea improprie sau falsificarea datelor de test în niciunul dintre modurile de testare.
Totodată, au fost identificate date de test care conţin erori de monitorizare a vitezei* în 72 de cazuri din 1.472 de vehicule testate conform metodologiei JC08. Compania a identificat două posibile motive pentru aceste erori. În primul rând, sistemul nu a fost programat să invalideze automat rezultatele când apare o eroare de monitorizare a vitezei. În al doilea rând, procedurile de test au lăsat determinarea erorilor de monitorizare a vitezei la latitudinea fiecărui inspector.
Compania mai anunţă că toate datele de test au fost reexaminate şi rezultatele arată că nu există niciun efect asupra specificaţiilor de consum sau de emisii. Nu s-au identificat astfel de cazuri în procedura de testare WLTC.
Mazda a decis să ia următoarele măsuri pentru a preveni repetarea situaţiei:
– Sistemul va fi actualizat pentru a invalida automat rezultatele testelor în cazul unei erori de monitorizare a vitezei.
– Mazda a crescut numărul de angajaţi care verifică datele inspecţiilor, inclusiv erorile de monitorizare a vitezei.
Mazda acceptă că erorile s-au produs în cazul unui număr mic de teste şi situaţia a fost identificată rapid, luându-se măsuri pentru a evita repetarea sa în viitor.