Mazda nu va mai produce mașini în Rusia. Ce modele produceau rușii
Mazda discută încetarea producției vehiculelor sale la o uzină a unei societăți mixte din Vladivostok, în estul Rusiei.
Compania japoneză a declarat că retragerea sa este în discuție deoarece nu vede nicio cale de a relua producția în Rusia, în urma unor informații apărute în presa japoneză potrivit cărora Mazda ar fi decis să se retragă.
Constructorul auto japonez a vândut anul trecut 30.000 de mașini în Rusia.
Mazda a declarat în martie că exporturile de piese către uzină vor înceta, iar producția va înceta atunci când se vor epuiza stocurile. Aceasta operează uzina împreună cu producătorul auto rus Sollers.
Mazda nu a luat o decizie cu privire la încetarea vânzărilor de automobile și a operațiunilor de întreținere în Rusia, potrivit unei informații publicate sâmbătă de ziarul Nikkei. Nu a existat un termen pentru oprirea producției la uzina din Vladivostok, a precizat sursa citată.
Mazda și Sollers au început producția la această fabrică în 2012
Producția a început la acea vreme după ce piața auto din Rusia și-a revenit puternic după criza financiară din 2009.
Uzina construiește modelele CX-5, Mazda 6 și un vehicul marca Sollers pentru piața rusă. Capacitatea de producție a început la 50.000 de unități pe an, iar planurile erau de a crește producția anuală la 70.000 de unități.
Toyota a anunțat vineri că își va închide uzina din Sankt Petersburg, Rusia, pe fondul penuriei de componente, în contextul sancțiunilor occidentale impuse în urma invaziei Rusiei în Ucraina.
Piața auto din Rusia s-a prăbușit, livrările scăzând cu peste 80% în lunile mai și iunie.
Producătorul Lada AvtoVAZ, pe care entitățile de stat l-au preluat de la Renault, și-a crescut cota de vânzări în ultimele luni, alături de companiile chineze care au umplut golul lăsat de mărcile occidentale și japoneze.