Mazda Design: The Car as Art, sau cum să celebrezi designul auto ca pe o artă

Autor: Adrian Mihălţianu 18 mart. 2015 Știri auto

Cum ar fi ca designerii Mazda să se apuce să creeze obiecte de uz casnic, precum scaune, canapele, ceasuri sau chiar frapiere? Judecând după cum arată noile modele Mazda, ar fi foarte bine, iar expoziţia care va avea loc în aprilie ne va permite să vedem dacă avem dreptate.

Mazda revine în capitala italiană a modei în perioada 14-19 aprilie pentru Milan Design Week. Compania va găzdui “Mazda Design: The Car as Art”, o expoziţie specială, organizată în Mazda Design Space, un spaţiu amenajat în centrul cartierului Brera, o zonă cu o puternică orientare spre modă şi design. ProMotor va fi acolo, pentru a vedea cât de strânsă este legătura între artă şi designul auto, dar mai ales cum ar arăta lumea dacă ar fi desenată de designerii Mazda.

Canapele Mazda? Desigur, abia aşteptăm!

Expoziţia va găzdui cele mai noi modele – noul SUV de mici dimensiuni Mazda CX-3 şi ultima versiune a roadster-ului emblematic Mazda MX-5 – şi o serie de lucrări ale designerilor companiei, inspirate de limbajul KODO – Sufletul mişcării: obiecte casnice pe care le întâlnim în fiecare zi, dar cu genele Mazda foarte bine scoase în evidenţă.

Asocierea între o marcă auto şi un eveniment care are loc în capitala modei poate părea forţată, dar nu e cazul atunci când vorbim de Mazda. Conform lui Kevin Rice, director de design Mazda Europa, adoptarea limbajului KODO în afara sferei auto lărgeşte orizonturile deoarece le permite designerilor să îşi rafineze tehnicile şi puterea de exprimare.

Dacă am avea la birou un scaun precum cel din noua Mazda MX-5, am fi mulţumiţi

“KODO se referă la surprinderea energiei latente exact înainte de a fi eliberată, iar noi, la Mazda, suntem impulsionaţi de pasiunea pentru un design unic şi pentru frumos pe toate planurile, ceea ce ne inspiră să realizăm noi creaţii” a adăugat acesta. “Atmosfera este ideală aici: inspiri pur şi simplu artă şi cultură când te plimbi pe străzile din Brera. Este o experienţă creativă importantă pentru momentul când ne vom întoarce la designul auto.”

Mazda Design Space îşi propune să sărbătorească designerii care sfidează convenţionalul. Spaţiul a fost deschis în februarie, cu ocazia Milan Fashion Week, când constructorul a colaborat cu Vogue Italia pentru a promova două branduri de modă în dezvoltare. COMEFORBREAKFAST din Italia şi Yasutoshi Ezumi din Japonia au prezentat fiecare propriile interpretări KODO la centrul Mazda, alături de noul MX-5.

Pe lângă organizarea “Mazda Design: The Car as Art”, Mazda va fi sponsorul principal al Brera Design District Fuorisalone 2015. Ediţia locală a Milan Design Week acoperă o gamă largă de evenimente în timpul Salonului Internaţional de Mobilă din Milano, cel mai mare târg de mobilier din lume. Mazda a participat prima dată la Milan Design Week în 2013


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide