Mazda CX-5 cu motorizare diesel, față în față cu un Toyota RAV4 hibrid. Care consumă mai puțin – VIDEO
Consumul de carburant se dovedește de multe ori a fi un criteriu important de luat în seamă pentru cei ce plănuiesc să își cumpere o mașină nouă. În cazul SUV-urilor, consumul nu este chiar cel mai mic, evident, însă chiar și așa, tot un criteriu important rămâne pentru mulți șoferi. Dan Babu de la Mașina Potrivită a adus recent față în față două SUV-uri, unul cu propulsie diesel și unul cu propulsie hibridă, pentru a le testa consumul.
Avem, așadar, la linia de start un model Mazda CX-5 4×4 și un model Toyota RAV4 2×4 care vor porni la drum din Munții Cernei spre București. Va fi folosită aceeași rută, cu aceeași încărcătură și cu aceeași viteză pentru a determina care dintre cele două mașini consumă mai puțin. Important de precizat, CX-5 folosește niște anvelope all-season de 17 inci, în timp ce RAV4 folosește niște anvelope all-season de 18 inci.
Sigur, avem două modele diferite, cu specificații oarecum diferite și care se adresează unor anumite tipologii de clienți. Mazda CX-5 este echipată cu o transmisie automată și cu o unitate diesel de 2.2 litri, capabilă să ofere 150 de cai putere. Potrivit celor de la Mazda, acest SUV este construit pentru familiile active, oferind plimbări distractive și tehnologii avansate de siguranță. De partea cealaltă, RAV4 este o mașină gândită de cei de la Toyota mai mult pentru mediul urban, echipată cu o motorizare hibridă de 2.5 litri.
Care a fost diferența de consum între cele două SUV-uri
Așa cum spuneam și mai devreme, stilul de condus a fost asemănător pentru ambele mașini, Dan Babu și prietenul lui preferând să nu exagereze în niciun fel și să adopte un stil de condus la locul lui. Rezultatele finale au fost, de asemenea, foarte asemănătoare! Totuși, mașina câștigătoare a fost Mazda CX-5, care a înregistrat o cifră de consum de 7.3 litri/100 kilometri. De partea cealaltă, RAV4 a avut o cifră de consum de 7.4 litri/100 kilometri.
Important de precizat însă, testul a fost făcut doar până la intrarea în București, în zona Militari. Așa cum au remarcat însă și cei de la Mașina Potrivită, pe măsură ce Toyota RAV4 intră în oraș și pătrunde în aglomerația tipică mediului urban, consumul scade. În același timp, situația este la polul opus în ceea ce privește Mazda CX-5. Astfel, dacă testul ar fi continuat până în centrul Capitalei, rezultatul final ar fi fost cel mai probabil altul.
VIDEO: