Mazda anunță că viitoarea generație CX-5 va folosi motoare hibride dezvoltate „in-house”
Mazda confirmă că va lansa o nouă generație pentru SUV-ul CX-5. Japonezii spun că noul model va folosi motoare hibride de dezvoltare proprie.
Cu toate că rămâne unul dintre cele mai vândute modele din gama producătorului japonez, Mazda CX-5 începe să își arate vârsta pe alocuri, fiind pe piață din 2017. Din fericire pentru modelul de succes al japonezilor, compania a confirmat că lucrează la cea de-a treia generație, potrivit Motor1.
Mazda a lansat această informație prin intermediul unui document referitor la rezultatele financiare ale companiei pentru anul trecut. Nu au fost dezvăluite prea multe detalii, dar Mazda a confirmat că cea de-a treia generație a SUV-ul de segment C va folosi un nou propulsor hibrid dezvoltat in-house. Mazda nu a specificat dacă va fi un sistem full-hybrid sau dacă este vorba despre un hibrid cu încărcare la priză.
Mazda confirmă noua generație a SUV-ului CX-5
Este de reținut faptul că Mazda colaborează cu Toyota pentru propulsoare hibride, un exemplu concludent fiind Mazda2 Hybrid, dar și CX-50 pentru piața din China. Acolo, SUV-ul folosește un tren de rulare full-hybrid cu tehnologie de la Toyota RAV4. De asemenea, Mazda spune că CX-50 Hybrid va fi disponibil și pe alte piețe începând cu anul viitor.
Astfel, cele două modele vor fi vândute în paralel, iar CX-5 nu va fi înlocuit în gama Mazda de CX-50. Compania continuă să își extindă gama de SUV-uri. Pentru Europa a lansat noul CX-80, model construit pe noua platformă cu motoare amplasate longitudinal, asemenea lui CX-60, dar care oferă configurații cu până la șapte locuri, fiind mai mare decât CX-60.
De asemenea, Mazda promite că primul său vehicul electric construit pe o platformă dedicată va fi lansat în 2027, urmat de o „lansare la scară largă a vehiculelor electrice” din 2028 până în 2030.