Maşinuţele vintage MO-TO: artă şi pasiune, sculptate în lemn de doi români

Publicat: 13 09. 2013, 12:16

Prieteni din copilărie, Vlad şi Florin – sau Candylab Toys – au demarat un proiect prin care îşi propun să reînvie atmosfera modernistă din cultura americană de acum 50-60 de ani cu ajutorul unor maşinuţe din lemn, cu design minimalist, plasate într-o colecţie intitulată MO-TO.

Ghidaţi de pasiunea pentru muscle car-uri vintage americane, dar şi de meseria de artişti şi rolul de părinţi, Vlad şi Florin vin cu o alternativă „indestructibilă” la gama de jucării din plastic, uşor de dezintegrat care domină piaţa în momentul de faţă.

 

Aşa s-au născut machetele din lemn MO-TO, după doi ani de experimente şi încurajări din partea apropiaţilor. Caroseriile din lemn de fag, roţile din cauciuc fin şi culorile vii oferite de vopselurile pe bază de apă ce îmbracă machetele promit să activeze imaginaţia puştilor şi de ce nu, să decoreze birourile adulţilor pasionaţi de maşini.

 

Setul de maşinuţe este format, deocamdată, din şapte modele, toate construite manual: GT-10, Carbon 77, Doc Ryder, The Plum 50, Police Cruiser, The Rare Bird şi The Stinger. Numele sunt extrem de inspirat alese, şi dacă v-au făcut curioşi, puteţi admira modelele corespunzătoare în galeria foto de mai sus.

Ideea celor doi pare să prindă succes, pentru că pe site-ul kickstarter.com, proiectul lor are deja 1.133 de susţinători, care au sprijinit munca artiştilor cu 93.962 de dolari, de aproape cinci ori mai mult decât au estimat Vlad şi Florin că au nevoie pentru ca maşinuţele să intre în producţie.

În cazul în care vreţi să sprijiniţi proiectul băieţilor, o puteţi face aici. Mai multe detalii despre proiect, aflaţi de la creatorii stilatelor machete, în materialul video de mai jos.