Maşinile Volvo din Europa se vor avertiza reciproc în legătură cu drumurile periculoase

Autor: Marius Vișan 15 apr. 2019 Știri auto
Maşinile Volvo din Europa se vor avertiza reciproc în legătură cu drumurile periculoase

Volvo Cars face următorul pas pentru a îmbunătăţi siguranţa traficului prin implementarea a două sisteme care permit autovehiculelor Volvo să comunice între ele şi să alerteze şoferii în legătură cu pericolele de pe şosele. Informaţiile vor fi preluate de maşini şi transmise către o bază de date aflată în cloud.

Hazard Alert Light şi Road Alert Road au fost introduse pentru prima dată în 2016 pe automobilele Volvo din Suedia şi Norvegia. Cele două sisteme de siguranţă transmit informaţii despre starea drumurilor şi despre accidentele de pe traseu.

Începând de săptămâna viitoare sistemele devin disponibile pentru şoferii Volvo din întreaga Europă. Cele două sisteme vor veni ca standard pentru toate modelele noi începând din anul 2020.

„Transmiterea în timp real a datelor de siguranţă între maşini poate ajuta la evitarea accidentelor”, a declarat Malin Ekholm, şeful Centrului de siguranţă Volvo Cars. „Proprietarii de Volvo contribuie în mod direct la îmbunătăţirea siguranţei drumurilor pentru alţi şoferi, care vor beneficia de avertizări în legătură cu condiţii periculoase de trafic”.

Studiile de siguranţă efectuate de Volvo arată că ajustarea vitezelor la situaţia reală a traficului poate reduce radical riscul de accidente. Prin alertarea şoferilor în legătură cu pericolele viitoare, aceştia pot să se adapteze în timp util la condiţii.

Odată cu lansarea acestor caracteristici în întreaga Europă, Volvo Cars îşi reiterează invitaţia adresată industriei de automobile de a participa la schimbul de date referitoare la siguranţa traficului. 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide