Mașinile Salvamont vor avea prioritate în trafic, după noua lege votată în Parlament
O nouă lege a fost votată în unanimitate în Camera Deputaților miercuri, 7 decembrie. Actul normativ oferă posibilitatea echipajelor specializate ale Salvamont și Salvaspeo de a folosi semnalele luminoase și acustice pe autospecialele de intervenție, atunci când se află în misiune. Problema echipajelor de Salvamont nu este nouă, existând multe sesizări din partea salvatorilor, care au fost împiedicați în unele cazuri să ajungă la timp la intervenție din cauza lipsei de prioritate. În ultimii opt ani, reprezentanții Salvamont au făcut lobby pentru implementarea unui regulament care să le permită deplasarea în regim de prioritate atunci când intervin.
Actul normativ nou intrat în vigoare a modificat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Voturile au fost în număr de 249, Camera exprimând unanimitate în acest caz. Inițiativa a fost respinsă inițial de Senat, scrie Ziare.com.
Camera Deputaților a votat în unanimitate
Proiectul de lege precizează că luminile de intervenție specifice au culoarea albastră și pot fi folosite de „autovehiculele aparţinând Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră, Autorităţii Vamale Române, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, serviciului de ambulanţă sau medicină legală, protecţiei civile, serviciilor publice Salvamont şi Salvaspeo organizate de consiliile judeţene şi consiliile locale, Ministerului Apărării Naţionale care însoţesc coloane militare, unităţilor speciale ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, precum şi autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă.”
”Legislația de 20 de ani ne impunea atribuții ca serviciu de urgență, să acționăm în regim de urgență pentru salvarea de vieți omenești, ne oferea și pârghiile necesare, respectiv posibilitatea să achiziționăm ambulanțe și autospeciale, dar necorelararea cu legislația privitoare la circulația pe drumurile publice a creat această situație anormală în care noi, ca servicii de salvare montană, nu aveam dreptul să circulăm prioritar pe străzi”, a afirmat Sabin Cornoiu, președinte Salvamont România, conform digi24.ro.