Mașinile care l-au ajutat pe Richard Branson să efectueze primul zbor comercial în spațiu

Publicat: 14 07. 2021, 07:36
Actualizat: 14 07. 2021, 07:47

Pentru a-și duce misiunea la bun sfârșit, Richard Branson a cooptat în echipa sa un Range Rover Astronaut Edition și un Land Rover Defender 100.

GALERIE FOTO

Acestea sunt mașinile care au jucat în echipa lui Sir Richard Branson. Înainte de a urca în nava SpaceShipTwo Unity, la cosmodromul Spaceport America din New Mexico, Branson a coborât dintr-un Range Rover Astronaut Edition. Este modelul dezvoltat de Land Rover SV Bespoke cu ajutorul fondatorului Virgin Galactic în anul 2019.

După ce a aterizat, nava spațială a fost tractată până în fața celor care îl așteptau la sol de un Land Rover Defender 110.

Zborul spatial cu numărul 4 efectuat de compania Virgin Galactic a fost primul cu echipaj complet. Cei care au participat la misiunea “Unity 22” au avut parte de experiențe, pe care le trăiesc doar astronauții. Au văzut Pământul din spațiu și au înțeles ce înseamnă imponderabilitatea.

“Aceasta este o realizare tehnică și umană incredibilă pentru membrii echipei Virgin Galactic care au dus aventura personală la un alt nivel,” a spus Joe Eberhardt, Președinte &CEO, Jaguar Land Rover North America. „Suntem mândri că am sprijinit această misiune și așteptăm cu nerăbdare să susținem toate zborurile viitoare.”

Virgin Galactic devine astfel prima „linie spațială” comercială din lume. Aproximativ 600 de clienți, viitori astronauți, și-au rezervat deja o călătorie. Toți aceștia vor călători către locul de lansare la bordul mașinilor puse la dispoziție de Land Rover.

Mașinile Land Rover și Sir Richard Branson – parteneri pe termen lung

Modelele constructorului britanic sunt folosite pentru tractarea vehiculelor spațiale, pentru transportul echipamentelor și pentru degajarea pistelor înainte de decolare. Parteneriatul dintre constructorul auto și Virgin Galactic este unul pe termen lung, datând încă din anul 2014.

“Aceste mașini capabile, luxoase și emblematice au jucat un rol important în evenimentele istorice de astăzi. În perspectiva lansării unui serviciu comercial complet, suntem încântați să știm că Land Rover va merge dincolo de limite, în timp ce, împreună, deschidem spațiul pentru a schimba lumea pentru totdeauna”, au fost cuvintele lui Stephen Attenborough, directorul diviziei de Relații cu Clienții de la Virgin Galactic.