Mașinile folosite pentru test drive vor putea fi cumpărate prin programul Rabla Plus
Mașinile folosite pentru test drive vor putea fi cumpărate prin programul Rabla Plus dacă proiectul unui ordin depus la Ministerul Mediului va fi aprobat.
Mașinile electrice și cele hibride cu încărcare la priză care au fost înmatriculate ca mașini pentru test drive vor putea fi cumpărate prin programul de stimulare a cumpărării de automobile nepoluante în anumite condiții. Acest lucru se va putea face chiar dacă mașina este, tehnic, una rulată, prin modificarea prevederilor ghidului de finanțare prin programul Rabla/Rabla Plus.
Nu orice mașină electrică sau hibridă plug-in folosită la test drive va putea fi finanțată prin programul Rabla Plus. Pentru aceasta, mașinile de test drive trebuie să fi fost recent înmatriculate (cel mult șase luni) iar rulajul acestora să fie minim – cel mult 6.000 km. O altă condiție este ca această mașină să fie comercializată „de către producătorul validat, respectiv de către punctul de lucru/agentul/partenerul autorizat, declarat în cererea de validare, în calitate de prim proprietar”. Astfel de mașini vor putea beneficia de finanțare prin programul Rabla Plus o singură dată.
Ce înseamnă că mașinile de test drive vor fi cumpărate prin programul Rabla Plus?
Practic, dacă acest proiect de ordin va fi aprobat în forma actuală, mașinile folosite de dealerii auto pentru test drive vor beneficia de aceleași condiții de finanțare prin Programul Rabla/Rabla Plus atâta timp cât au un sistem de propulsie electric sau hibrid plug-in și îndeplinesc condițiile de înmatriculare și rulaj descrise mai sus.
Măsura este în măsură să faciliteze achiziționarea unui automobil nepoluant pentru cei care nu își permit acest lucru, dat fiind că mașinile de test drive sunt comercializate cu un discount sesizabil față de modelul nou. Practic, vor cumpăra o mașină aproape nouă, în condiții avantajoase de preț și, în plus, cu finanțare prin programul Rabla/Rabla Plus.
Programul Rabla Plus dă posibilitatea celor interesați să-și cumpere mașini noi pur electrice sau electrice hibride să ceară de la stat, în funcție de caracteristicile mașinii ce urmează să fie cumpărată, ecotichete de până la 45.000 de lei (aproximativ 9.300 de euro).