Maşinile de la Concursul de Eleganţă Sinaia 2016 şi poveştile din spatele lor – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vișan 29 iun. 2016 Știri auto

 


Sâmbăta trecută, 25 iunie 2016, la Sinaia, s-a desfăşurat a VI-a editie a Concursului de Eleganţă. Evenimentul este înscris în calendarul Federaţiei Internaţionale a Vehiculelor Istorice – F.I.V.A. organism aflat sub egida UNESCO.

Juriul international al concursului, a selectat 30 automobile care au fost expuse pe Domeniul Regal Peles. La eveniment au participat vehicule istorice deţinute de colecţionari din România (26), Bulgaria (4), Ungaria (1) şi Republica Moldova (1).

Cel mai vechi automobil participant la eveniment a fost produs de firma REO (SUA) în anul 1907, o marcaă expusă în premieră în România, alături de Lagonda.

Concursul de Eleganţă Sinaia a fost organizat pentru prima data de Automobil Clubul Regal Român (A.C.R.R.) în urma cu mai bine de opt decenii, în doua ediţii (1934 şi 1935). Tradiţia s-a pastrat şi în epoca modernă, an de an la eveniment fiind prezenţi reprezentanţii Casei Regale a României.  

Rezultatele Concursului de Eleganta Sinaia 2016:

GALERIE FOTO

Câştigătorul CES 2016

Premii speciale acordate 



Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide