Mașinile cu numere străine sunt considerate din start suspecte
Polițiștii intensifică acțiunile împotriva celor care conduc mașini înmatriculate în alte țări. Practic, mașinile cu numere străine sunt considerate din start suspecte, așa că dacă sunteți la volanu unei astfel de mașini asigurați-vă că toate actele sunt în regulă.
Încă de la începutul lunii august, polițiștii au demarat o amplă operațiune menită să îi depisteze pe cei care conduc mașini cu numere străine și care nu respectă legislația din România. Acțiunea a fost demarată după ce s-au înmulțit cei care conduc mașini cu numere străine care nu au ITP și asigurare RCA valabile, iar unele au fost demult radiate de autoritățile țărilor din care provin.
Acțiunile s-au intensificat în săptămâna 11-16 august, când polițiștii rutieri au verificat peste 8.000 de autovehicule înmatriculate în alte state, în cadrul unei acțiuni desfășurate la nivel național, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și faptelor antisociale în care sunt implicate astfel de vehicule. În cadrul acestei acțiuni de control au fost reținute 82 de certificate de înmatriculare eliberate de autorități din alte state , cele mai multe pentru lipsa inspecției tehnice periodice și a asigurării de răspundere civilă auto.
În total, au fost verificate 58.683 de autovehicule, dintre care 8.181 erau înmatriculate în alte state, și au fost aplicate 58.683 de sancțiuni contravenționale, dintre care 30.292 pentru nerespectarea prevederilor OOUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state le-au fost aplicate 2.023 de sancțiuni contravenționale.
De ce sunt considerate suspecte mașinile cu numere străine?
În primele 6 luni ale anului 2020, autovehiculele înmatriculate în alte state au fost implicate în 447 de accidente rutiere, care avut drept consecințe decesul a 46 de persoane, rănirea gravă a 149 de persoane și rănirea ușoară a altor 463. Prin urmare, mașinile cu numere străine sunt în permanență în atenția polițiștilor.
La nivel național, au fost reținute 3.392 de permise de conducere (218 conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state) și au fost retrase 1.079 de certificate de înmatriculare (82 de certificate eliberate de autorități din în alte state). Dintre certificatele de înmatriculare reținute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, 44 au fost reținute pentru lipsa inspecției tehnice periodice, iar 32 pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto.
Spre exemplu, la data de 15 august 2020, în Ilfov, a fost depistat un bărbat, de 38 de ani, care conducea un autovehicul înmatriculat în Marea Britanie, fără a deține asigurare obligatorie de răspundere civilă auto valabilă. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, fiind reținute certificatul și plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculului.
La data de 11 august 2020, un alt bărbat a fost depistat în trafic conducând un autoturism înmatriculat de autoritătile din Belgia. În urma verificărilor în bazele de date, s-a stabilit că autoturismul era radiat de autoritățile belgiene din data de 16 martie 2020. În cauză, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”.