Topul celor mai scumpe mașini furate care au încercat să intre în România în 2019 – GALERIE FOTO
În anul 2019 poliţiştii de frontieră au descoperit 230 de autovehicule furate sau căutate de autorităţi: 185 autoturisme, 24 microbuze, 13 automarfare, 2 motociclete şi 6 remorci.
Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, iar cazuri semnificative s-au înregistrat şi la frontiera cu R. Moldova şi la graniţa cu Bulgaria.
În urma analizei polițiștilor s-a constatat că principalele ţări de unde proveneau autovehicule aflate în atenţia autorităţilor, care au fost depistate frontierele României, sunt Germania, Italia, Franţa, Marea Britanie, dar şi România, cele mai multe maşini depistate fiind din categoria autoturismelor de lux şi de mijloc.
În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar „cumpărători de bună credinţă”. Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani pentru a transporta maşina în România şi, la fel, nu cunoşteau că aceasta se află în atenţia autorităţilor.
Dintre cazurile semnificative înregistrate de la începutul anului până în prezent, ar un Porsche Cayenne, în valoare de 100.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia, dar și două autoturisme marca TESLA, în valoare totală de 160.000 euro, depistate la Giurgiu în luna septembrie.
Printre altele a mai existat și un RANGE ROVER Velar, înmatriculat în Italia estimat la 70.000 de euro, precum și un Mercedes-Benz E63 AMG, fabricat în anul 2018, estimat la 500.000 lei.