În ultimele zece luni, inspectorii ANAF au confiscat 35 de autoturisme de lux la nivel naţional. Mașinile aparțiuneau unor persoane sau firme care nu și-au plătit obligațiile fiscale către stat.
Potrivit unui comunicat al ANAF, maşinile proveneau din Germania, Olanda şi Austria, prejudiciile rezultate din vânzarea acestora, fără a fi plătite obligaţiile fiscale către stat, depăşind 84 milioane de lei.
“Inspectorii DGAF au verificat în ultimele 10 luni un număr de 472 de contribuabili (persoane juridice şi persoane fizice) care comercializau autoturisme de lux la mâna a doua provenite din Germania, Olanda şi Austria, fără să plătească obligaţiile fiscale. Urmare a abaterilor constatate în timpul acestor controale au fost dispuse amenzi de peste 3,9 milioane de lei şi au fost confiscate 35 de autoturisme.
Firmele erau înfiinţate pe numele unor persoane fizice cu situaţie materială precară, iar autoturismele erau cumpărate cu numerar de către persoane fizice la un preţ cu cel puţin 19% (cota neplătită de TVA) mai mic decât preţul pieţei. Cuantumul mare al prejudiciului calculat de inspectorii antifraudă a determinat iniţierea cooperării cu Poliţia Română”, precizează ANAF într-un comunicat publicat de stirileprotv.ro.