Un incident a avut loc în parcarea unui centru comercial din Constanța la începutul acestei săptămâni, mașina unei femei cu dizabilități locomotorii, parcată regulamentar, fiind ridicată de polițiștii locali.
Automobilul femeii era parcat pe un loc dedicat persoanelor cu handicap și avea semnele aferente puse în parbriz și pe lunetă, iar talonul mașinii indica clar faptul că autoturismul este adaptat pentru cei cu dizabilități. Polițiștii i-ar fi reproșat acesteia că din geam lipsea legitimația acesteia, scrie Digi24.ro.
Lipsa mașinii a fost sesizată de constănțeancă când a ieșit din centrul comercial, alături de fiica ei de trei ani, care a asistat la tot scandalul. La fața locului au sosit și alți membri ai familiei.
Șoferița s-a văzut nevoită să plătească taxa de 570 de lei pentru ridicarea mașinii, chiar dacă a prezentat toate actele de care avea nevoie pentru a parca pe locul special.
Polițiștii locali au renunțat la amendă și i-au dat păgubitei un avertisment. Aceasta a reclamat incidentul Poliției.
Femeia s-a adresat Secției 2 de Poliție. După constatarea faptelor, polițistului local i-a fost deschis dosar penal pentru abuz în serviciu.
„La data de 4 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați, de către un bărbat, de 41 de ani, cu privire la faptul că, la data de 3 ianuarie a.c., în jurul orei 19.00, i-a fost ridicat, fără motiv, autoturismul parcat pe un loc special destinat persoanelor cu dizabilități din incinta unui complex comercial din municipiul Constanța. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, a declarat Andreea Ambroze, purtător de cuvânt al IPJ Constanța, notează Ct100.ro.
Și Primăria municipiului Constanța a anunțat că se vor face verificări.